ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai multe ONG-uri din ţară vor beneficia de granturi pentru dezvoltarea comunităţilor durabile

13:33 | 20.12.2019 Categorie: Regiuni

Chişinău, 20 dec. /MOLDPRES/. Circa 30 de organizaţii neguvernamentale din diferite regiuni ale ţării vor beneficia de susţinere, printr-un program de granturi locale lansat de Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER, în parteneriat cu AO „HABITAT", în cadrul proiectului „Fii schimbarea: Cetățeni implicați - comunități durabile". Programul este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene, acordat pentru Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

Proiectul are drept obiectiv stimularea implicării organizațiilor societății civile în procesele decizionale, inclusiv în guvernanța proiectelor de investiții publice în următoarele sectoare: aprovizionare cu apă și canalizare, managementul deșeurilor solide, eficiență energetică, probleme de mediu aferente serviciilor locale, ceea ce va conduce la creșterea transparenței și responsabilizarea autorităților publice.

În cadrul proiectului, vor fi acordate granturi pentru circa 30 de ONG-uri, urmărind stimularea participării active în procesul decizional al autorității publice la nivel local și regional, precum și promovarea ideilor cu privire la dezvoltarea durabilă a comunităților locale. Grupurile de inițiativă de nivel local sunt încurajate să depună dosarul în parteneriat cu organizațiile înregistrate.

Pentru pregătirea propunerilor de proiect în cadrul Programului de granturi locale, Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER și AO „HABITAT" organizează cinci sesiuni de instruire de o zi. Acestea sunt programate pentru următoarele zile: 23 şi 25 decembrie – la Chişinău,  27 decembrie – la Ungheni,  4 ianuarie 2020 – la Rezina şi pe 10 ianuarie – se va reveni în capitală.

Programul de granturi locale în cadrul proiectului „Fii schimbarea: Cetățeni implicați - comunități durabile" este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene, acordat pentru R. Moldova în 2017-2020 în cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova" (2019-2021), finanțat de UE și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei. 

img19010485

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!