ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vârsta-limită de încadrare în serviciul militar prin contract ar putea fi majorată

14:15 | 13.02.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 13 feb. /MOLDPRES/. Vârsta-limită de încadrare în serviciul militar prin contract ar putea fi majorată. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat joi, în primă lectură de către Parlament, comunică MOLDPRES.

Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați PSRM, precum și ex-deputatului Victor Gaiciuc, în prezent, ministru al Apărării şi a fost criticată de legislatorii blocului ACUM.

Astfel, în scopul completării Forțelor Armate cu cetățeni cu specialități deficitare, la decizia conducătorului structurii militare, vârsta-limită de încadrare în serviciul militar prin contract poate fi majorată. Această prevedere va putea fi aplicată o singură dată pe timpul îndeplinirii serviciului militar.

Totodată, urmează a fi abrogat articolul din Legea cu privire la statutul militarilor care prevede că vârsta-limită de încadrare în serviciul militar prin contract poate fi prelungită până la 5 ani, la decizia conducătorului structurii militare.

Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege urmează a fi votat de Parlament și în lectura a doua.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!