ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Moratoriul asupra Legii cu privire la cetăţenia prin investiţii va fi discutat vineri în Parlament

11:43 | 27.02.2020 Categorie: Politică

Chişinău, 27 feb. /MOLDPRES/. Moratoriul asupra Legii cu privire la cetățenia prin investiții va fi discutat vineri în legislativ. Documentul a fost inclus joi pe ordinea de zi a ședințelor plenare, comunică MOLDPRES.

Tot astăzi, deputații au solicitat cabinetului de miniștri să prezinte informații despre numărul de persoane care au primit cetățenia prin investiții, dar şi despre numărul cererilor aflate în examinare. Totodată, să fie prezentate şi eventuale soluții pentru acest subiect.

Legislatorii au cerut autorităților să facă publice numele persoanelor care au obţinut deja cetățenia R. Moldova prin investiții.

În ședința de ieri, executivul a aprobat un proiect privind introducerea unui nou moratoriu asupra Legii cu privire la acordarea cetățeniei prin investiții, până la 1 ianuarie 2021.

 
 

img20001699

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!