ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vârstnicii vor primi pensiile acasă

16:48 | 11.03.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 11 mar. /MOLDPRES/. Cetățenii vor primi pensiile acasă, pentru a evita răspândirea COVID-19. Anunțul a fost făcut de președintele, Igor Dodon, la finele ședinței Consiliului Suprem de Securitate, comunică MOLDPRES.

„Înțelegem că riscul e mare pentru persoanele în vârstă, care merg să-și ridice pensia la poștă și se fac cozi de sute de persoane. Examinăm care este mecanismul și costurile, ca să ducem pensia acasă”, a spus Dodon.

Șeful statului a specificat că sistemul de sănătate din țara noastră va face față unei crize provocate de COVID-19. „Practica ultimilor ani a demonstrat că sistemul medical din țară poate face față unor situații urgente de sănătate publică, iar intenția unor politicieni de a induce panică în societate nu va face decât să îngreuneze aplicarea măsurilor pentru a limita răspândirea infecțiilor. În ultimii ani, Moldova s-a confruntat cu mai multe situații complicate, inclusiv în 2008, când a fost înregistrat un număr mare de îmbolnăvire cu oreion - peste 31 de mii de cazuri și, din fericire, niciun deces. În anii 2009-2011, țara noastră a fost lovită de gripa porcină AH1N1. Peste 36 de mii de persoane au fost afectate, dintre care au decedat 43”, a  spus Dodon.

Președintele a făcut apel la calm, prudență și seriozitate în tratarea acestei crize și a îndemnat atât politicienii, cât și cetățenii să acționeze consolidat pentru a minimiza riscurile răspândirii acestui virus pe teritoriul Republicii Moldova.

 

img20002146

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!