ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Primăria municipiului Chișinău acordă patru milioane de lei instituțiilor sanitare din capitală

09:44 | 25.03.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 25 mar. /MOLDPRES/. Autoritățile administrației publice locale din capitală au decis alocarea suplimentară a sumei de patru milioane de lei în vederea sporirii măsurilor de profilaxie și prevenire a răspândirii infecției prin coronavirus de tip nou la nivelul municipiului Chișinău, transmite MOLDPRES.

Decizia privind revizuirea surselor financiare alocate în acest sens a fost aprobată marţi, 24 martie, de Comisia pentru Fondul de Rezervă. 

Sursele financiare vor fi alocate subdiviziunilor municipale şi instituţiilor medicale pentru achiziționarea echipamentelor de protecție (măști, mănuși, termometre, dezinfectanți, ochelari, echipamente speciale folosite la dezinfectarea încăperilor și alte locații etc.). Astfel, Direcția Generală Asistență Socială și Sănătate va primi 500 mii de lei; Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” (punct strategic) - 500 mii de lei; Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” - 500 mii de lei; Spitalul Clinic Municipal nr. 4 - 500 mii de lei; Spitalul Clinic Municipal nr. 1 - 500 mii de lei; Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco” (punct strategic) - 1 milion de lei, iar pentru asigurarea transportării a circa 900 de medici la 12 instituții medicale vor fi alocați 500 mii de lei.

În acest sens, Primăria Chişinău a contractat serviciile unor transportatori privați. Astfel, începând de miercuri, timp de 10 zile, 30 de microbuze vor transporta lucrătorii medicali spre instituţiile medicale din capitală.

Totodată, Comisia pentru Fondul de Rezervă al municipiului Chișinău a decis ca administrațiile instituţiilor medicale să-și prioritizeze necesităţile, iar banii prevăzuți pentru reparaţiile curente, să fie transferaţi la dotarea spitalelor cu echipamentele necesare.

Anterior, pentru sporirea măsurilor de control a infecției prin COVID-19, din fondul de rezervă al capitalei au mai fost alocate două milioane de lei subdiviziunilor municipale, preturilor şi instituţiilor medicale.

img20002627

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!