ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a aprobat Acordurile de creditare cu Federaţia Rusă şi FMI

12:00 | 21.04.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 21 apr. /MOLDPRES/. Guvernul de la Chişinău s-a întrunit marţi, 21 aprilie, în şedinţă, în cadrul căreia a aprobat două proiecte ce ţin de ratificarea Acordurilor de creditare cu Federaţia Rusă şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), transmite MOLDPRES.

Deciziile Executivului vin după ce la finele săptămânii trecute, la Moscova a fost semnat Acordul pentru creditul suveran de 200 de milioane de euro oferit de Rusia, iar Consiliul de directori al FMI a aprobat  suportul bugetar de 235 milioane de dolari pentru R. Moldova.

Prim-ministrul Ion Chicu a declarat în şedinţa Cabinetului că aceste două credite sunt foarte necesare ţării noastre în condiţiile extrem de dificile cauzate de pandemia COVID-19.

Astfel, conform prevederilor Acordului dintre guvernele R. Moldova şi Rusia, ţara noastră va primi un împrumut suveran de stat în sumă de două sute de milioane de euro. Debursarea acestui împrumut va avea loc în două tranşe. Prima, în mărime de o sută de mln euro, în termen de nu mai mult de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestui acord, şi a doua tranşă, în sumă de o sută mln de euro, nu mai târziu de 31 octombrie 2020. Pentru acest împrumut R. Moldova se angajează să achite o dobândă de 2% anual, iar maturitatea împrumutului este de 11 ani. Potrivit premierului, „acesta este un acord clasic de finanţare, fără detalii ascunse şi speculaţii, de care Republica Moldova are mare nevoie acum”.

De asemenea, creditul de urgenţă, în valoare de 235 milioane de dolari, aprobat de Consiliul de directori al Fondului Monetar Internaţional va permite, conform prim-ministrului, „să finanțăm peste jumătate din deficitul bugetar în acest an”. "Asta înseamnă că vom putea achita salarii pedagogilor, medicilor, poliţiştilor şi altor angajaţi bugetari", a precizat Chicu.

Pe 17 aprilie, Guvernul de la Chişinău a aprobat proiectul de modificare a Legii bugetului pentru 2020. Necesitatea modificărilor a intervenit ca rezultat al evaluării efectelor economice ale măsurilor impuse în procesul administrării situației epidemiologice.

Inițial, bugetul național a fost format luând în calcul o creștere a PIB-ului în 2020 cu 3,8%, comparativ cu 2019. Efectele pandemiei COVID-19 asupra proceselor economice globale, regionale și naționale au determinat necesitatea de a reevalua evoluția indicatorilor economici și de a recalcula bugetul public național luând ca bază o cădere a PIB în 2020 cu 3%, ce presupune o reducere a veniturilor la buget cu 6,338 miliarde de lei.

În noile condiții, deficitul bugetar va constitui 15,975 miliarde de lei sau 7,52% din PIB.

img20003353

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!