ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Noi reguli pentru angajarea în SPPS

13:32 | 06.05.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 6 mai. /MOLDPRES/. Tinerii care au împlinit 18 ani ar putea deveni ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat /SPPS/. Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități, convocată astăzi în ședință on-line, a avizat un proiect de modificare a Legii cu privire la SPPS, comunică MOLDPRES.

Astfel, noua lege va defini expres categoria demnitarilor Republicii Moldova care vor beneficia de protecție de stat. Este vorba de Preşedintele Republicii Moldova, Preşedintele Parlamentului, Prim-ministrul, ex-Preşedintele Republicii Moldova pe o perioadă de patru ani, ex-Preşedintele Parlamentului şi ex-Prim-ministrul pe o perioadă de un an, în cazul în care ex-demnitarii au deţinut funcţiile respective cel puţin un an de zile. 

Legislația va fi completată și la capitolul ce ține de drepturile SPPS. Instituția va putea să solicite autorizarea introducerii armelor și muniţiilor de către personalul serviciilor omoloage de peste hotare, care asigură securitatea demnitarilor străini aflaţi în vizită în țara noastră; să autorizeze utilizarea spaţiului aerian de către aeronavele fără pilot, care execută zboruri de aerofotografiere şi filmare la sediile de lucru, reşedinţele, precum şi la locaţiile unde se desfăşoară misiuni de protecţie; să intervină pentru prevenirea şi contracararea acţiunilor de natură să pună în pericol viaţa, integritatea fizică, sănătatea și libertatea de acţiune ale persoanelor beneficiare de protecție de stat; să întreprindă măsuri pentru asigurarea asistenţei medicale, profilactice şi terapeutice a persoanelor beneficiare de protecție de stat.

Vor fi modificate și condițiile de încadrare a colaboratorilor SPPS. Astfel, vor putea fi angajați în SPPS tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani, prevederile actuale stabilesc vârsta de 21 de ani. Totodată, ofiţerii de protecţie vor putea fi detaşaţi în organizaţii internaţionale şi autorităţi ale administraţiei publice pentru executarea unor funcţii în interesul statului.

img20003736

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!