ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Conducerea țării s-a întrunit în ședința săptămânală

13:43 | 10.08.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 10 aug. /MOLDPRES/. Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat astăzi la ședința săptămânală cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și prim-ministru, Ion Chicu, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Oficialii au discutat mai multe subiecte de importanță majoră și au anunțat despre desfășurarea ședinței ordinare a Consiliului Suprem de Securitate, la data de 12 august.

Șeful statului a comunicat despre rezultatele vizitei sale de lucru la Moscova, unde a avut o întrevedere productivă cu șeful-adjunct al Administrației Kremlinului, reprezentantul special al Președintelui rus pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Republica Moldova, Dmitri Kozak.

În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte cu privire la relațiile bilaterale moldo-ruse, precum și despre relansarea, în aceasta săptămână, a negocierilor privind acordarea creditului rusesc în valoare de 200 milioane de euro. Președintele țării a mulțumit părții ruse pentru decizia de a acorda un ajutor umanitar gratuit sub formă de 40-50 mii de tone de motorină, pentru agricultorii noștri și acordarea în continuare a permisurilor pentru exportatorii noștri, care își transportă marfa în Federația Rusă prin teritoriul Ucrainei.

În context, Igor Dodon a relatat cu satisfacție despre faptul că în primele cinci luni ale anului curent, volumul exportului mărfurilor noastre în Rusia a crescut cu 20% în comparație cu aceeași perioadă a anului 2019, ceea ce se datorează faptului că Federația Rusă a prelungit regimul fără taxe pentru cele mai importante categorii de mărfuri agroalimentare moldovenești. Șeful statului a specificat că aceste facilități permit producătorilor autohtoni să economisească anual circa 200-300 milioane de lei, iar în acest an, suma respectivă a ajuns deja la 150 milioane.

În continuarea ședinței de astăzi, părțile au vorbit despre situația în agricultură, în special despre seceta fără precedent, care a compromis o mare parte a roadei cerealelor. „Este vorba de acordarea unui ajutor fermierilor în valoare de o mie de lei pentru fiecare hectar afectat. Ținând cont de faptul că în Moldova sunt afectate circa 200 mii de hectare de cereale din primul grup (grâu, orz etc.), Guvernul va aloca circa 200 milioane de lei”, a declarat Igor Dodon.

În ceea ce privește cerealele din grupul doi (porumb și floarea soarelui), evaluarea arată că au fost compromise aproximativ 500 mii de hectare – jumătatea terenurilor cu aceste culturi. La acest capitol posibilitățile Guvernului Republicii Moldova sunt reduse, de aceea autoritățile au luat decizia să se adreseze la Banca Mondială pentru un credit de urgență pentru agricultori. Membrii Executivului urmează să lanseze negocieri în acest sens.

La capitolul situației sociale și economice în țară oficialii au reiterat că vor menține stabilitatea bugetară și toate angajamentele față de populație și agenții economici, vor fi respectate.

În altă ordine de idei, președintele țării a salutat decizia recentă a Curții Constituționale, care o consideră întârziată, dar necesară. În primul rând, Igor Dodon a subliniat că Înalta Curte a confirmat definitiv ilegalitatea „suspendării Președintelui pe 5 minute” practicată în anii 2017-2019. În al doilea rând, șeful statului a subliniat că prin decizia Curții s-a stabilit că o majoritate parlamentare formalizată, compusă minim de 51 de deputați, poate fi anunțată numai în cadrul ședinței plenare a Parlamentului.

„Iar în cazul în care Președintele țării refuză să înainteze candidatura Prim-ministrului, pentru suspendarea șefului statului, conform Constituției, trebuie să voteze minim 67 de deputați, după ce se va anunța organizarea unui referendum privind demiterea Președintelui din funcție”, a concluzionat Igor Dodon.

img20006430

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!