ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

SA „Moldovagaz” a demarat, în premieră, înmagazinarea gazelor în Ucraina

10:22 | 02.10.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 2 oct. /MOLDPRES/. Societatea pe Acţiuni „Moldovagaz” a început, în premieră, înmagazinarea gazelor naturale în Ucraina prin intermediul tronsonului transbalcanic, transmite MOLDPRES.

Potrivit Serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, zilnic se vor transporta de la 1,5 până la trei milioane de metri cubi de gaze naturale pentru stocarea acestora în depozitele subterane, cu scopul să fie consumate în perioadă rece a anului.

„Per total, în lunile octombrie și noiembrie se preconizează să fie stocate cca 100 milioane de metri cubi de gaze. În funcție de necesitate, carburantul o să fie furnizat consumatorilor SA „Moldovagaz” în perioada decembrie 2020-februarie 2021”, indică sursa citată.

Consumul total al Republicii Moldova (malul drept al Nistrului) constituie circa un miliard de metri cubi anual. Peste 80% se referă la perioada rece a anului.

Sursă foto: moldova.europalibera.org

img20007869

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!