ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul Aureliu Ciocoi a participat la reuniunea Consiliului miniștrilor afacerilor externe ai statelor-membre ale OCEMN

15:33 | 27.11.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 27 nov. /MOLDPRES/. Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, a participat astăzi la cea de-a 42-a reuniune a Consiliului miniștrilor de externe din statele-membre ale Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), care s-a desfășurat în format de videoconferință. Evenimentul a marcat finalizarea Președinției-în-exercițiu a României, care a deținut mandatul în perioada ianuarie – decembrie 2020, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al MAEIE.

Șefii delegațiilor au avut o dezbatere cu privire la temele de actualitate de pe agenda OCEMN, precum și la modul în care Organizația își poate consolida rolul în regiunea Mării Negre, prin implementarea unor proiecte comune cu impact economic regional, în special în domeniul dezvoltării infrastructurii și transportului, facilitării comerțului, întăririi interacțiunilor culturale, turismului și în alte arii de activitate.

În alocuțiunea sa, ministrul Aureliu Ciocoi a reconfirmat angajamentul Republicii Moldova față de cooperarea regională, subliniind interesul continuu al țării pentru dezvoltarea economică durabilă în regiunea Mării Negre. Oficialul moldovean a menționat impactul semnificativ al pandemiei asupra schimburilor comerciale. Totodată, ministrul Aureliu Ciocoi a pledat pentru impulsionarea procesului de digitalizare și utilizarea tehnologiilor noi în sectoarele cheie aferente cooperării în cadrul OCEMN.

De asemenea, în vederea creșterii competitivității economice a antreprenorilor din regiune, șeful diplomației moldovene a reliefat importanța dezvoltării activităților de comerț electronic și a pledat în favoarea creării la nivel regional a unui mecanism de schimb informațional permanent în acest domeniu.

Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN) este o structură regională de cooperare în domeniul economic și a fost înființată la 30 aprilie 1999. Fondatorii organizației sunt unsprezece state: Albania, Bulgaria, Grecia, România, Turcia, Republica Moldova, Rusia, Ucraina, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia.

foto: MAEIE

img20009414

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!