ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Biroului politici de reintegrare

15:26 | 15.02.2021 Categorie: Comunicate

Dialogul echipelor din cadrul Biroului politici de reintegrare și a Ministerului pentru reintegrarea teritoriilor temporar ocupate ale Ucrainei a avut loc în cadrul unei reuniuni-online de cunoaștere și de schimb de experiențe

Chişinău, 15 feb. /MOLDPRES/. În continuarea activităților inițiate în prima jumătate a lunii ianuarie curent, astăzi, a avut loc o nouă reuniune de discuții în format online, cu participarea funcționarilor din cadrul Biroului politici de reintegrare, Ministerului pentru reintegrarea teritoriilor temporar ocupate ale Ucrainei și a organizatorilor evenimentului din partea Programului de Dezvoltare a Potențialului bazat pe Experiența Internațională al Consiliului Danez pentru Refugiați.

În calitate de vorbitori din partea Biroului au intervenit șeful Biroului Alin Gvidiani și șeful Secției proiecte de asistență Evghenii Cara, care la fel au răspuns la întrebările adresate.

Evenimentul a fost organizat în contextul stabilirii și consolidării unei platforme permanente de dialog și de schimb de experiențe pe subiecte de interes reciproc și care au tangență cu dosarul conflictelor nereglementate de pe teritoriul Ucrainei și a Republicii Moldova.

Conform agendei preventiv convenite reprezentanții ambelor autorități au făcut o scurtă prezentare a activității instituțiilor responsabile de promovarea politicilor de reintegrare a țării și a grupurilor de experți implicați în acest proces, cu enunțarea direcțiilor prioritare de intervenție și de lucru.

O atenție distinctă a fost acordată celor mai actuale probleme legate de prezența conflictelor nerezolvate, iar în cadrul sesiunii de astăzi focus-ul a fost pus pe tema liberei circulații și a barierelor întâmpinate în acest sens, inclusiv în contextul provocărilor generate de pandemia COVID-19, asigurarea respectării drepturilor omului în perimetrele teritoriale aflate în afara controlului efectiv din partea autorităților constituționale, platformelor de dialog și măsurilor menite să promoveze consolidarea încrederii.

Participanții au exprimat deplina deschidere întru a menține și dezvolta interacțiunea în platforma de dialog inițiată, inclusiv reieșind din angajamente convenite în Memorandumul de înțelegere și de cooperare reciprocă, semnat în data de 19 decembrie 2018, la nivelul miniștrilor de profil din partea Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei.

Următoarea sesiune în acest sens urmează a fi planificată pentru luna mai curent, agenda discuțiilor urmând a fi convenită în regim de lucru.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!