ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premiera unui spectacol de Daniela Burlaca va avea loc la Teatrul ”Geneza Art”

14:02 | 06.05.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 6 mai. /MOLDPRES/. La Teatrul Independent ”Geneza Art” va avea loc în perioada 6-8 mai, la ora 19.00, premiera spectacolului ”ZACS - Ziua așteptării căsătoriei sacre”, în regia Danielei Burlaca, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Daniela Burlaca a menționat că „ZACS” este o comedie grotească, cu situații diverse și pline de umor, despre o mireasă care așteaptă și un mire care nu vine.

„ZACS” este o reflecție a societății anilor ‘90 cu reverberații în actualitate. Un spectru de relații clasice familiale, în care ne oglindim regăsindu-ne. 21 de caractere într-un delir nupțial. În ce măsură se întâmplă acest lucru, vă lăsăm să descoperiți singuri într-un spectacol care propune o viziune regizorală surprinzătoare”, a precizat Daniela Burlaca.

În spectacol sunt antrenați actorii Cristina Trînbaci, Nicu Țurcanu, Cristian Perepeliuc, Victoria Botnar, Mihai Bordian, Viorel Cozma, Iurie Gologan, Milissa – Alexandrina Gologan și Ilie Ștefanesa.

Spectacolele se vor desfășura cu respectarea tuturor normelor de protecție antiepidemice.

foto: Geneza Art

img21003303

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!