ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În ultimele trei zile, pompierii au intervenit în 94 de situații de risc

10:02 | 11.05.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 11 mai. /MOLDPRES/. Pe parcursul a trei zile de odihnă, salvatorii și pompierii au realizat 94 de intervenții la lichidarea consecințelor situațiilor de risc, comunică MOLDPRES

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pompierii și salvatorii au intervenit la stingerea incendiilor, deblocare, dar și acțiuni de salvare.

Un incendiu în care a fost necesară intervenția pompierilor a avut loc în dimineața zilei de 11 mai. Conform primelor informații, acoperișul unei case de locuit din orașul Orhei a luat foc. La fața locului au intervenit două echipe de salvatori, care au reușit localizarea arderii fără ca aceasta să obțină răspândire. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

Un alt caz în care a fost necesară intervenția pompierilor a avut loc în localitatea Mereni, raionul Anenii Noi. Un incendiu a cuprins o parte din construcția unei grădinițe părăsite. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 04:53. La fața locului au lucrat două echipe de pompieri. În urma arderii nu au fost raportate victime. Circumstanțele cazului se stabilesc.

img21003365

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!