ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Iniţiativa Central Europeană a lansat un nou apel de proiecte pentru R. Moldova

09:59 | 02.07.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 2 iul. /MOLDPRES/. Entitățile publice, private şi organizaţiile neguvernamentale din Republica Moldova sunt invitate să participe la un apel de proiecte finanțate din Fondul de Cooperare al Inițiativei Central Europene (ICE). Proiectele finanțate de ICE presupun activități de consolidare a cooperării dintre țările participante, transferul și schimbul de bune practici, în special de la statele membre ale Uniunii Europene, transmite MOLDPRES.

Propunerile de proiecte pot include: conferințe, seminare de instruire, ateliere de lucru și activități de formare, precum și asistență pentru elaborarea studiilor și sondajelor.

Pentru activități ce urmează să fie implementate în primul semestru al anului 2022, depunerea cererilor va fi acceptată în perioada 25 iulie - 30 septembrie curent; pentru activități planificate în cel de-al doilea semestru al anului 2022, depunerea cererilor va avea loc între 10 decembrie curent - 10 februarie 2022.

„Bugetul total disponibil în cadrul acestui Apel este de 350 de mii de euro. Suma totală a unui grant ICE poate fi maxim 15 mii de euro (50% din valoarea totală a proiectului). Solicitanții trebuie să fie entități publice sau private cu sediul și înregistrare în țările membre ICE (inclusiv ONG-uri și organizații internaționale/regionale), iar propunerea de proiect necesită participarea reprezentanților din cel puțin șase state membre ICE”, indică un comunicat al organizaţiei.

Iniţiativa Central Europeană (ICE) este o formă flexibilă de cooperare regională, care reuneşte nouă state membre UE şi opt state nemembre UE. Membrii ICE: Albania, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Ungaria.

foto simbol

img21004721

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!