La Parlament a avut loc ceremonia festivă prilejuită celor 30 de ani de independență
Chişinău, 24 aug. /MOLDPRES/. Deputații din Parlamentul de legislatura a XI-a au participat astăzi la ceremonia festivă, dedicată aniversării a 30 de ani de independență a Republicii Moldova, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția generală comunicare și relații publice a Legislativului.
Evenimentul s-a desfășurat în sala de ședințe plenare a Legislativului, unde a întrunit deputați din noul Parlament, precum și membrii Biroului executiv al Asociației Obștești ”Parlamentul 90”.
Mesaje de felicitare au fost rostite la tribună de către reprezentanți ai fracțiunilor parlamentare.
Deputatul din fracțiunea parlamentară a Partidului ”ȘOR”, Petru Jardan, a declarat că ”după 30 de ani a venit timpul să depășim divergențele, să ne unim eforturile în a construi, să ne putem bucura cu toții de o țară prosperă, democratică și liberă. Avem șansa de a pune bazele unei dezvoltări durabile pentru binele țării. Să folosim experiența și cunoștințele fiecăruia!”.
Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a subliniat că este nevoie de un dialog deschis în societate. ”Dacă dorim să construim un stat prosper, trebuie să reîntregim poporul, să aducem cele mai bune practici de drept. Trebui să construim o societate civilizată, consolidată, în care fiecare cetățean să se simtă protejat”, a menționat Vlad Batrîncea.
Vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, a declarat că anume grație devotamentului deputaților din primul Parlament, visul unei țări independente a devenit realitate. ”Vreau să asigur cetățenii Republicii Moldova că deputații din fracțiunea parlamentară PAS vor munci cu abnegație ca următorii 30 de ani să fie mai buni decât cei care au trecut. Este important să înțelegem că independența unei țări nu este doar o declarație. Aceasta este atunci când țara se bucură de creștere economică, relații reciproc avantajoase cu vecinii și comunitatea internațională, când poate oferi cetățenilor săi un trai decent, un viitor asigurat și oportunități de realizare, aici, acasă”.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu a venit cu un mesaj de felicitare adresat cetățenilor Republicii Moldova în care, printre altele, a remarcat: ”La 30 de ani de independență, vreau ca tinerii noștri să rămână acasă, să investească în țara noastră. Vreau ca tinerii noștri să prețuiască munca, modestia, grija față de comunitate și mediu, respectul față de lege și lucrul în echipă. Pentru aceasta, avem nevoie de implicarea fiecărui cetățean, a fiecărei familii. Fac apel la toți oamenii care țin la țara noastră, să se implice. Doar cu ajutorul vostru, cu participarea fiecăruia dintre voi, putem transforma aspirațiile noastre în schimbări reale. Dragi prieteni, vă doresc sincer tuturor o sărbătoare minunată de 27 august! Succesul Republicii Moldova este succesul fiecărui cetățean. La mulţi ani, Republica Moldova! Doar împreună suntem Republica Moldova!”
La final, a fost intonat Imnul de stat al Republicii Moldova, interpretat de către Capela Corală Academică Doina – colectiv emerit din țara noastră, director-artistic și prim-dirijor – Ilona Stepan, Artist al Poporului.
Foto: Parlament
Igor Grosu, la 35 de ani de la fondarea SIS: „Republica Moldova trebuie să devină un furnizor relevant de securitate în Europa”
Guvernul a aprobat planul de măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire 2026–2027
Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei
Consolidarea transparenței în domeniul achizițiilor publice - noi măsuri aprobate de Guvern
Guvernul simplifică autorizarea proiectelor de energie regenerabilă și introduce noi reguli pentru piața biocarburanților
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu comisara europeană Marta Kos despre următorii pași în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE
Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei
Consolidarea cooperării economice și atragerea investițiilor, discutate de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadoarea Franței, Dominique Waag
Premierul Vasile Tofan, în dialog cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Politica fiscală și vamală pentru anul 2027, aprobată de Guvern
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Premierul Republicii Slovace, Robert Fico
Noi ambasadori, inclusiv din state membre ale UE, și-au prezentat scrisorile de acreditare Președintei Maia Sandu
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova, Christopher W. Smith
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, întrevedere cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției: Sprijin pentru consolidarea democrației parlamentare
Fermierii pot depune cereri pentru două noi măsuri de sprijin financiar
Construcțiile neautorizate nu vor mai putea fi înregistrate în cadastru. MIDR propune reguli mai stricte
FOTO // Preşedinta Maia Sandu s-a întâlnit cu rugbiștii moldoveni care au obținut performanțe europene
Alegerile locale noi în șapte localități. CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție
Sprijinul UE pentru avansarea reformelor în procesul de integrare europeană, reconfirmat la Chișinău de Comisara Hadja Lahbib: „Puteți miza pe noi la fiecare pas”
Mark Rutte: NATO rămâne alături de SUA, la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie
Republica Moldova, solidară cu SUA. Victimele atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001, comemorate la Chișinău
Atac cibernetic asupra unor resurse guvernamentale din Moldova. Autorităţile lucrează la restabilirea accesului
Ministerul Mediului anunţă prețurile la lemnul de foc și explică ce trebuie să verifice cumpărătorii
Comisia Europeană a aprobat o nouă tranșă a împrumutului pentru Ucraina, inclusiv pentru achiziția de rachete Patriot
VIDEO // Sistem de semaforizare inteligentă, inaugurat la Drochia pentru sporirea siguranței rutiere
Șapte localități vor avea alegeri locale noi pe 1 noiembrie. CEC a constituit consiliile electorale
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său ungar, Péter Magyar
Venituri de peste 45 milioane lei înregistrate de antreprenorii independenți în luna august
Agenda europeană și consolidarea rezilienței Republicii Moldova, discutată de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Hadja Lahbib
Comisia de evaluare reia audierile procurorilor. În septembrie vor fi examinați și magistrați de la PCCOCS