ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Modificarea Regulamentului privind posturile vamale interne de control a fost publicată în Monitorul Oficial

09:15 | 08.10.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 8 oct. /MOLDPRES/. Hotărârea Executivului pentru modificarea Regulamentului privind transportarea mărfurilor prin posturile vamale interne de control a fost publicată în Monitorul Oficial de vineri, 8 octombrie, transmite MOLDPRES.

Potrivit deciziei Guvernului, Regulamentul respectiv se completează cu următoarea prevedere: „Producția agricolă cultivată de către persoanele juridice și fizice, subiecți ai activității de întreprinzător, înregistrați permanent la autoritatea competentă și care au relații fiscale cu sistemul bugetar al Republicii Moldova, deținători de terenuri agricole amplasate după traseul Tiraspol–Râbnița (6499 ha), transportată prin posturile vamale interne de control este scutită de plata TVA, cu condiția prezentării în original a certificatului privind deținerea terenurilor în posesie (cu indicarea suprafeței acestora), eliberat de către primăria localității, precum și a actului în original privind cantitatea producției prognozate de a fi recoltată, eliberat în modul stabilit de către Consiliul raional Dubăsari (Secția agricultură și cadastru)”.

Hotărârea a intrat în vigoare astăzi, odată cu publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Sursă: monitorul.gov.md

img21007473

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!