ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președinția donează mobilier și echipament mai multor școli profesionale din țară

13:06 | 09.11.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 9 nov. /MOLDPRES/. Câteva instituții de învățământ profesional tehnic din țară au primit în dar de la Președinție loturi de mobilier și echipament tehnic pentru dotarea atelierelor de instruire practică la meserii și specialități din domeniul alimentației publice, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

Astfel, Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor de la Bălți, Școala Profesională Bubuieci, Școala Profesională Căușeni și Școala Profesională din mun. Ceadâr-Lunga și-au completat atelierele de instruire practică pentru viitori bucătari, brutari, cofetari și chelneri. Circa 700 de elevi vor beneficia de condiții mai bune pentru dezvoltarea competențelor profesionale. Beneficiază de donație și Liceul Pro Succes din Chișinău, cunoscut prin promovarea incluziunii educaționale a elevilor cu cerințe educative speciale. Instituția va amenaja în sediul nou o cantină pentru elevi.

Lotul de mobilă și echipament tehnic a fost cumpărat acum doi ani pentru cantina Președinției, dar, după reevaluarea recentă a necesităților instituției prezidențiale, s-a constatat că acesta nu poate fi utilizat în clădire din considerente tehnice.

Foto simbol

img21008482

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!