ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cu susţinerea UE, un liceu din Şoldăneşti va fi eficientizat energetic

10:56 | 12.11.2021 Categorie: Regiuni

Chişinău, 12 nov. /MOLDPRES/. Autorităţile locale şi regionale au examinat derularea proiectului "Sporirea eficienței energetice a Liceului teoretic "Alexei Mateevici" din oraşul Șoldănești", care urmează să fie finalizat în vara anului 2022, cu susţinerea Uniunii Europene, transmite MOLDPRES.

În cadrul ședinței s-a discutat despre progresul proiectului, impedimentele și provocările apărute în perioada de implementare. Oleg Secrieru, şef de secţie la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, a informat participanții despre lucrările adăugătoare apărute și costul estimativ al acestora. Totodată, s-a discutat și despre posibila necesitate de a identifica contribuții suplimentare la proiect din partea Consiliului raional Șoldănești. În acest context, președintele raionului a asigurat că se vor căuta posibilități de a contribui la proiect pentru a asigura renovarea la nivel a edificiului instituției de învățământ.

Potrivit ADR Centru, proiectul de eficiență energetică urmează să fie finalizat în vara anului 2022. Valoarea contractului de antrepriză constituie 43 898 878,37 de lei, durata de executare a lucrărilor contractate fiind de 12 luni. În urma implementării acestei măsuri investiționale, 71 de angajați și 560 de elevi ai Liceului „Alexei Mateevici" vor beneficia de condiții mai bune de muncă și studii, iar consumul anual normat de energie în liceu va fi redus cu 970 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 reduse cu două sute de tone.

Măsura investițională „Sporirea eficienței energetice a Liceului teoretic „Alexei Mateevici" din or. Șoldănești" este implementată de ADR Centru și finanțată de către Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova". 

Foto: ADR Centru

img21008605

img21008605

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!