ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Maia Sandu: „Mergeți să vă vaccinați, luați și rudele sau prietenii cu voi”

13:31 | 03.01.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 3 ian. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a vaccinat astăzi cu cea de-a treia doză de vaccin împotriva Covid-19, a relatat agenției MOLDPRES Serviciul prezidențial de presă.

„Am făcut acest lucru fără să ezit - pentru sănătatea mea, pentru a-mi proteja apropiații, pentru a nu-i expune riscului pe colegii cu care muncesc. M-am vaccinat și pentru a merge liber în localitățile din țară, ca să mă întâlnesc cu cetățenii”, a menționat șefa statului, după administrarea dozei booster de vaccin.

Chiar dacă în ultima lună, în Moldova, rata de infectare a scăzut, noua tulpină a virusului, Omicron, se răspândește rapid în lume și valul cinci al pandemiei e doar o chestiune de timp, spune Maia Sandu. De asemenea, cifrele arată că cei vaccinați trec mult mai ușor peste boală, dar și că majoritatea pacienților ajunși în terapie intensivă nu s-au imunizat, foarte mulți dintre ei riscând să rămână cu urmări grave pentru tot restul vieții.

Președinta Maia Sandu a reiterat îndemnul către oameni să se vaccineze pentru a ne proteja și a reveni la viața normală. „Pandemia ne-a răpit, până astăzi, mii de vieți - oameni de diferite vârste și diferite profesii. Putem opri acest lanț al morții împreună și vă chem s-o facem din primele zile ale noului an. Mergeți să vă vaccinați, luați și rudele sau prietenii cu voi. Este cea mai sigură cale să rămânem vii, să ne protejăm sănătatea noastră și a celor dragi, și să revenim la viața normală”, a subliniat șefa statului.

Foto: Președinție

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!