ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În Chișinău vor fi reabilitate energetic trei spitale municipale

17:37 | 21.01.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 21 ian. /MOLDPRES/. Primăria Chișinău va reabilita energetic trei spitale municipale, pentru aceste lucrări vor fi cheltuiți circa 145 de milioane de lei, transmite MOLDPRES.

Municipalitatea a anunțat că cele trei spitale vor fi reabilitate energetic în cadrul Proiectului “Eficiența Energetică și izolarea termică a instituțiilor publice din municipiul Chișinău”, inițiat de primărie. Este vorba de Spitalul Clinic Municipal ”V. Ignatenco”, Spitalul Clinic Municipal ”Sfânta Treime” și Spitalul Clinic Municipal nr. 1. 

Lucrările vor fi efectuate de către o companie din Azerbaidjan, care a câștigat licitația internațională organizată de către administrația locală.

Lucrările de intervenție se vor desfășura pe parcursul a 18 luni și constau în măsuri de izolare exterioară a clădirilor (pereți, acoperiș, subsol); înlocuirea tâmplăriei; instalarea sistemelor de ventilație cu recuperarea căldurii; înlocuirea sistemelor termice; instalarea rețelei de iluminat interior pe bază de LED-uri; sisteme de contorizare inteligentă, restabilirea rețelelor inginerești.

Reabilitarea celor trei spitale reprezintă ultimul lot de lucrări de eficiență energetică ce se efectuează în cadrul Proiectului “Eficiența Energetică și izolarea termică a instituțiilor publice din municipiul Chișinău”. În urma implementării acestui proiect, vor fi reabilitate energetic 23 de instituții sociale.

Foto: chisinau.md

img22000452

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!