ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ADR Nord a semnat contracte de finanțare pentru 11 proiecte noi de infrastructură

10:21 | 10.03.2022 Categorie: Regiuni

Chişinău, 10 mar. /MOLDPRES/. La Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord au fost semnate ieri ultimele contracte de finanțare cu noii beneficiari și parteneri în cadrul proiectelor de infrastructură care, în următorii doi ani, vor fi implementate în mai multe localități din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova, transmite MOLDPRES. 

Contractele de finanțare vizează cele 11 proiecte incluse în Planul anual de finanțare din mijloacele financiare ale Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDR) pentru anul 2022, ai căror beneficiari dispun de documentația necesară pentru demararea procesului de implementare a proiectului. În cadrul unor proiecte se desfășoară în prezent proceduri de achiziții publice.

Noile proiecte de infrastructură vor obține finanțare din Fondul Național de Dezvoltare, conform Documentului Unic de Program (DUP) pentru perioada 2022-2024. Pentru anul în curs, au fost alocați cca 105 mln lei pentru implementarea celor 11 proiecte.

„Importante surse financiare urmează să fie valorificate pentru implementarea a cinci proiecte de aprovizionare cu apă și canalizare, cinci proiecte de valorificare a patrimoniului istoric și de revitalizare a zonelor urbane și un proiect de valorificare a infrastructurii de afaceri”, rezumă ADR Nord.

Printre proiecte care vor fi finanţate se află: rețeaua Start-up Hub: Laboratoare antreprenoriale din Regiunea de Dezvoltare Nord; reabilitarea, modernizarea și dotarea Muzeului de Istorie și Etnografie din Bălți; valorificarea patrimoniului istorico-cultural al Regiunii de Dezvoltare Nord prin reabilitarea Muzeului de Istorie și Etnografie din municipiul Soroca etc.

Foto: ADR Nord

img22001816

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!