ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vânzarea suprafețelor de fâșii forestiere proiectate, dar neplantate, va fi condiționată

15:43 | 30.03.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. Guvernul va condiționa vânzarea suprafețelor de teren pe care au fost proiectate fâșii forestiere, dar nu au fost plantate. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi modificările la Legea privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Noile prevederi au drept scop facilitarea procesului de creare a fâșiilor forestiere de protecție a câmpurilor, prevenirea degradării şi eroziunii solurilor, protecția terenurilor agricole şi sporirea productivității acestora.

Prin urmare, Consiliile locale vor putea condiționa vânzarea terenului preconizat a fi ocupat de fâșiile forestiere proiectate, dar neplantate, implicate într-un singur proces tehnologic. Astfel, cumpărătorul, într-o perioadă de până la trei ani, va fi obligat să asigure efectuarea proiectării și plantării fâșiilor forestiere antierozionale, efectuarea amenajării hidrologice a terenurilor, în conformitate cu noul proiect de organizare a teritoriului. 

De menționat, că fâşiile forestiere contribuie la micșorarea vitezei vântului, sporesc umiditatea aerului și a solului, atenuează temperaturile extreme în timpul verii și iernii, rețin și distribuie uniform zăpada pe suprafața terenurilor agricole, stopează eroziunea și sporesc fertilitatea solurilor. De asemenea, fâșiile forestiere previn apariția degradării solurilor.

Foto: Guvern

img22002394

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!