ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un liceu din raionul Cahul va găzdui un laborator digital finanţat de UE

19:13 | 14.04.2022 Categorie: Regiuni

Chişinău, 14 apr. /MOLDPRES/. Un Laborator Digital a fost amplasat în Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din satul Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul. Liceul a găzduit evenimentul de lansare a proiectului „Laboratoare Digitale” – inițiativă la care s-au alăturat alte opt instituții din regiune conectate la programul „Tekwill în Fiecare Școală”, transmite MOLDPRES.

„Laboratorul digital a fost extrem de necesar în liceul nostru o dată cu implementarea proiectului „Tekwill în Fiecare Școală” și predarea a trei cursuri opționale privind tehnologiile informaționale. O dată cu crearea și dotarea laboratorului digital, dispunem de tehnică de ultimă generație și este mult mai ușor să desfășurăm orele și să ajutăm elevii să obțină abilitățile necesare pentru formarea lor, dar și accesarea profesiilor viitorului”, a declarat Tatiana Buciuceanu, directoarea Liceului.

Fiecare laborator din cadrul proiectului cuprinde cinci zone tematice: zona pentru profesori dotată cu birou, ecran mare și tablă interactivă; zona pentru elevi echipată cu laptopuri, calculatoare și camere web, zona pentru imprimare; zona creativă, amenajată cu o tablă și fotolii „puf”, dar și zonă de depozitare. Acestea asigură atât buna desfășurare a cursurilor tematice, cât și oferă acces la tehnologii informaționale elevilor care nu au un dispozitiv digital acasă.

„Digital Labs” a fost creat în cadrul proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”, dezvoltat cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC). Proiectul se bucură de susținerea Ministerului Educației și Cercetării.

„Proiectul EU4Moldova: Start-up City Cahul, parte a programului mai amplu EU4Moldova: Regiuni-cheie, implementat la Cahul și Ungheni, susține transformarea digitală a economiei și societății moldovenești. Lansarea laboratoarelor digitale reprezintă un pas înainte pentru ca noua generație să obțină competențe digitale necesare și esențiale pentru progres. Invit elevii din regiunea Cahul și profesorii acestora să valorifice noile oportunități și îndemn alte şcoli să se  alăture inițiativei «Viitorul este în mâinile voastre!»”, a declarat Janis Mazeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

La rândul său, Katarina Fried, ambasadoarea Suediei la Chişinău, a relevat că „este inspirațional să vedem că învățarea digitală în școli se îmbunătățește accelerat în Moldova”. „Ca și concept, laboratoarele digitale sunt foarte populare în Suedia și suntem siguri că vor deveni un succes și la nivel local. Aceste laboratoare tehnologice moderne, vor deveni centre de excelență în proiectarea gândirii și inovării, unde arta și creativitatea pot fi îmbinate cu coduri și algoritmi. Cursurile practice vor încuraja tinerii în primele lor interacțiuni cu limbajele de programare, robotică și automatizare și îi vor ajuta să dobândească competențele necesare pentru a reuși la viitorul job”, a spus Katarina Fried.

Bugetul proiectului „Laboratoare Digitale” este de 130 de mii de euro. În cadrul programului, circa trei mii de elevi vor avea posibilitatea să-și dezvolte abilitățile digitale și să se adapteze la cerințele actuale de pe piața muncii, pentru a accesa oportunități profesionale atractive acasă, în Republica Moldova. 

Foto: qubo.md

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!