ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Refugiații ucraineni vor beneficia de servicii gratuite de sănătate reproductivă

18:16 | 19.04.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 apr. /MOLDPRES/. De astăzi, persoanele refugiate din Ucraina vor beneficia de asistență medicală gratuită în domeniul sănătății reproductive în toate centrele medicale din țară, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) a preluat finanțarea unor servicii care anterior erau compensate de stat. Astfel, ca și cetățenii Republicii Moldova, femeile ucrainene vor continua să primească gratuit asistența înainte și după naștere, dar și servicii legate de planificarea familială, nașteri, operații cezariene, tratamentul diverselor infecții, efectuarea testului citologic de prevenție a cancerului de col uterin. 

Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Natalia Gavilița și Reprezentanta Rezidentă a Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Nigina Abaszada, în cadrul vizitei la spitalul raional din Cimișlia. 

Cheltuielile urmează a fi acoperite de UNFPA prin intermediul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, în baza unui Acord de suport bugetar semnat între cele două instituții. 

În discuții cu personalul medical din cadrul spitalului, premierul a subliniat că încă de la începutul războiului din Ucraina Executivul a pus accent pe asigurarea accesului la asistență medicală pentru refugiați. Prin deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale a fost stabilit că toți refugiații din Ucraina vor primi ajutorul medical de urgență.  „Eforturile noastre în această direcție vor continua, pentru a oferi oamenilor un spectru cât mai larg de servicii medicale la care pot apela gratuit. De azi avem și suportul partenerilor noștri din cadrul UNFPA, or preluarea acestui spectru de cheltuieli presupune că vom putea redirecționa banii din buget pentru oferirea serviciilor medicale de calitate cetățenilor noștri”, a adăugat Natalia Gavrilița.

La rândul său, Nigina Abaszada a apreciat răspunsul prompt al Guvernului la criza refugiaților și eforturile autorităților în vederea asigurării accesului la servicii esențiale de sănătate a persoanelor care fug de război. „Femeile rămân însărcinate și dau naștere inclusiv pe timp de criză sau în situație de război, iar dreptul lor la sănătate și asistență medicală de calitate trebuie asigurat. Pentru a răspunde necesităților specifice ale femeilor refugiate de vârstă reproductivă, ale gravidelor și fetelor adolescente, UNFPA vine în sprijinul Guvernului, astfel încât fiecare femeie și fată să-și poată continua viața cu demnitate”, a spus Nigina Abaszada.

65% din populația refugiată sunt femei, iar 25,000 dintre acestea sunt de vârstă reproductivă. Totodată, potrivit estimărilor UNFPA, 1,760 de femei sunt însărcinate, iar 590 vor naște în următoarele trei luni.

Foto: Guvern

img22003003

img22003003

img22003003

img22003003

img22003003

img22003003

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!