ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un gimnaziu şi câteva străzi din Bălţi vor fi reabilitate şi modernizate

08:19 | 07.06.2022 Categorie: Regiuni

Chişinău, 7 iun. /MOLDPRES/. În municipiul Bălți a fost dat startul lucrărilor de reabilitare, modernizare și sporire a nivelului de eficiență energetică a Gimnaziului nr. 6, precum și celor de reparație a unor străzi, transmite MOLDPRES.

Lucrările vor fi executate în cadrul unui proiect de revitalizare urbană implementat de Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).

Două companii vor executa lucrările de revitalizare urbană. În decurs de 12 luni, întreprinderea desemnată s-a angajat să reabiliteze, să modernizeze și să sporească nivelul de eficiență energetică a clădirii Gimnaziului nr. 6 din municipiul Bălți. Valoarea contractului de antrepriză constituie 17,7 milioane de lei (circa 900 de mii de euro).

De asemenea, în decurs de șase luni, SA „Drumuri-Bălți” s-a angajat să repare strada Petru Zadnipru și căile de acces intravilan pe strada Cahul din municipiul Bălți, în conformitate cu prevederile proiectului tehnic, cu detaliile de execuție, precum și cu normativele, standardele și prescripțiile tehnice. Valoarea contractului de antrepriză încheiat cu SA „Drumuri-Bălți” constituie 4,82 milioane de lei, indică ADR Nord.

În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării trei noi proiecte de revitalizare urbană. Unul dintre acestea este proiectul „Modernizarea infrastructurii publice și instituțiilor educaționale în zona de revitalizare din municipiul Bălți”, depus de Primăria municipiului Bălți în cadrul Apelului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023. Conform Programului Operațional Regional Nord pentru anii 2022-2024, astfel de proiecte își propun să consolideze rolul și funcțiile orașelor în sporirea competitivității regiunii.

Foto: ADR Nord

img22004236

img22004236

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!