ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova contează pe susținerea Franței în obținerea statutului de țară candidată la aderare în UE

18:14 | 15.06.2022 Categorie: Politică

Chişinău, 15 iun. /MOLDPRES/. Republica Moldova contează pe susținerea Franței în obținerea statutului de țară candidată la aderare în Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută astăzi de către șeful statului, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă susținută în comun cu președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, care efectuează o vizită de lucru în țara noastră, transmite MOLDPRES.

Președintele Maia Sandu a declarat că obținerea statutului de țară candidată va ajuta țara noastră să consolideze reformele inițiate. „Știm că va fi un proces lung și complex. Nu căutăm scurtături. Suntem pregătiți să ne facem temele și vrem să fim apreciați după merite. Salutăm inițiativa privind Comunitatea Politică Europeană, din care vrem să facem parte. Nu este o alternativă, ci o inițiativă complementară, care ne va ajuta în procesul de integrare europeană. Contăm pe susținerea Franței și la Consiliul European, în obținerea statutului de țară candidată la aderare în UE”, a spus Maia Sandu.

Oficialul a subliniat că cele două țări vor semna trei acorduri importante, printre care acordarea Republicii Moldova unui credit în sumă de 15 mln de euro. „Avem o agendă bilaterală consistentă în domeniul economic, social și cultural. Totodată, mulțumim Franței pentru cele 37 de tone de ajutor umanitar destinat refugiaților și oferirea a 17 generatoare electrice distribuite spitalelor din țara noastră”, a menționat Maia Sandu.

La rândul său, președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că, în cadrul vizitei de astăzi, au fost stabilite domeniile strategice în relațiile bilaterale. „Republica Moldova este o țară francofonă, profund înrădăcinată în Uniunea Europeană. Vizita mea se înscrie într-un context dublu: războiul din Ucraina și situația unei țări vecine, care își declară cu determinare dorința de a se integra în Europa. Aveți toată admirația Franței față de solidaritatea de care a dat dovadă Republica Moldova față de persoanele venite din Ucraina. Trebuie să ajutăm țările ce suferă din cauza războiului, iar R. Moldova se află pe linia întâi. Ne angajăm ca sprijinul să continue. Puteți să contați pe susținerea Franței și cea a Uniunii Europene. Franța, în calitate de țară președinte al Consiliului UE, va transmite un mesaj pozitiv față de cererea depusă de Republica Moldova pentru obținerea statutului de țară candidată la aderare în UE”, a remarcat oficialul francez.

Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, efectuează o vizită de lucru în țara noastră. Din programul celor doi șefi de stat mai face parte o vizită la Alianța Franceză din Moldova. De asemenea, ei vor avea o discuție cu câțiva reprezentanți ai societății civile din țara noastră. Aceasta este prima vizită a unui președinte francez în ultimii 24 de ani. În acest an, se împlinesc 30 de ani de la inițierea relațiilor moldo-franceze.

img22004506

img22004506

img22004506

img22004506

img22004506

img22004506

img22004506

img22004506

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!