ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Risipa alimentară va fi prevenită și diminuată

16:09 | 13.07.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 iul. /MOLDPRES/. Risipa alimentară va fi prevenită și diminuată, iar cantitatea de deșeuri generate pe întregul lanț alimentar va fi redusă printr-un mecanism aprobat astăzi de Guvern, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului. 

Proiectul are drept scop asigurarea tranziției către economia circulară, prin menținerea alimentelor în circuitul consumului și evitarea formării deșeurilor alimentare. Totodată, vor fi diminuate cheltuielile aferente pierderii și risipei alimentare. În acest sens, va fi încurajată redistribuirea surplusului de produse alimentare, în special a celor care se apropie de data-limită a termenului de valabilitate.

Pentru a reduce risipa alimentară, operatorii din domeniul alimentar vor vinde la preț redus sau promoțional produsele alimentare care urmează să expire sau să le doneze organizațiilor caritabile sau consumatorilor finali. 

Pentru a facilita stabilirea contactelor între operatorii din sectorul alimentar și organizațiile beneficiare, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va crea și va publica pe pagina sa web lista organizațiilor beneficiare. 

Conform Agenției Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), anual, o treime din producția alimentară globală este irosită. Republica Moldova, împreună cu alte 192 de state membre ale ONU, s-a angajat să pună în aplicare Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030, care cuprinde 17 obiective generale, inclusiv reducerea sărăciei și a foamei. Mecanismul de prevenire a risipei alimentare poate contribui într-o mare măsură la realizarea acestor obiective.

Foto: Guvern

img22005204

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!