ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Teatrul ”Geneza Art” va prezenta un spectacol de Daniela Burlaca

15:24 | 22.07.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 22 iul. /MOLDPRES/. Un spectacol intitulat „3 + Cristina pe frecvența iubirii”, realizat de Daniela Burlaca după un scenariu de film, va avea loc sâmbătă și duminică, 23-24 iulie, la ora 19.00, la Teatrul ”Geneza Art” din capitală, informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, spectacolul „3 + Cristina pe frecvența iubirii” este o istorie a trei bărbați, foști colegi de școală, care au rămas prieteni în viață și care au format o tradiție de-a lungul anilor de a se aduna cu regularitate la un pahar de vorbă. De această dată, întâlnirea are loc în apartament la Iura – de profesie fizician, dar care nu a reușit să se bucure de o mare recunoaștere a meritelor sale, cu excepția faptului că a rămas fidel pasiunii pentru tranzistoare. Ceilalți doi sunt Nicu – om de afaceri care își înșeală frecvent soția și Relu – dealer de mașini, care nu-și înșeală cu regularitate soția.

Totul ar fi fost bine, ca de obicei, dacă Iura nu ar fi tăinuit de ei faptul că a invitat la cină vechea lor iubire din anii de studenție, Cristina. Așadar, după aproape 20 de ani de la absolvire cei trei o vor revedea pe cea de care au fost îndrăgostiți. Cum vor reacționa Nicu și Relu și cum va fi împărțit mărul discordiei, spectatorii urmează să afle, cunoscându-le secretele tăinuite după cortina anilor. Regie și scenografie: Daniela Burlaca. În roluri: Iura – Iurie Gologan, Nicu – Nicu Țurcanu, Relu – Viorel Cozma și Cristina – Cristina Trînbaci. 

Sâmbătă, 23 iulie, la 19.00, la Eco-Resort Butuceni, Orchestra Unită de Tineret va susține un concert de muzică clasică, în cadrul căruia 70 de tineri muzicieni din R. Moldova, România, Ucraina, Europa vor cânta la unison, ghidați de bagheta dirijorului Cristian Spătaru. „Vedeta” serii de iulie în materie de muzică va fi Simfonia ”Din lumea nouă” de Antonin Dvořák. Proiectul „Orchestra Unită: R. Moldova, România, Ucraina, Europa” vine să aducă în locații cheie precum Chișinău, Butuceni, Tighina și Sibiu 110 tineri muzicieni din șapte țări. Un proiect născut din crezul de a susține solidaritatea pentru Ucraina și a promova Anul tineretului în Europa.

Astăzi, la 19.30, la Sala cu Orgă din Chișinău Orchestra Unită de Tineret va prezenta un concert cu genericul ”Stradivarius Evening”. Violonistul Kirill Maximov (R. Moldova/Spania) va interpreta concertul pentru vioară de Brahms la un instrument Stradivarius ce datează din 1716 (!) Oppenheim și face parte din colecția Băncii Naționale a Elveției. Dirijor: Cristian Spătaru, unul din cei mai valoroși tineri dirijori născuți în R. Moldova. În partea a 2-a a concertului va răsuna Simfonia Nr. 9 de Antonin Dvorak.

img22005491

img22005491

img22005491

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!