ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În jurul centralei nucleare din Zaporojie s-au auzit noi explozii

07:52 | 16.08.2022 Categorie: Externe

Kiev, 16 aug. /MOLDPRES/. În jurul centralei nucleare de la Zporojie din sudul Ucrainei, ocupată de ruși, s-au auzit luni seara, noi explozii, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

Un reprezentant al autorităţilor ruse de ocupaţie din zonă a declarat pe Telegram că zone din apropierea centralei nucleare din oraşul Enerhodar au fost bombardate de 25 de ori cu artilerie grea.

Primarul ucrainean Dmitro Orlov, care a fugit din Enerhodar după ce forţele ruse au ocupat zona la începutul războiului, a spus că exploziile au putut fi auzite în oraş.

Kievul acuză Rusia că provoacă "teroare nucleară" cu bombardamentele sale şi afirmă că trupele ruse folosesc centrala ca scut din care să tragă în oraşele Nikopol şi Marhanez de pe malul opus al lacului de acumulare Dnipro, deoarece ştiu că forţele ucrainene vor ezita să tragă în direcţia unui sit sensibil.

Reprezentanții Rusiei au declarat, la rândul lor, că "teroriştii" ucraineni sunt cei care au tras. Rusia susţine că Ucraina bombardează centrala cu drone, artilerie grea şi lansatoare de rachete, iar în cele mai multe cazuri, apărarea aeriană rusă interceptează proiectilele.

De mai multe săptămâni infrastructura centralei este afectată, inclusiv zona din jurul instalaţiei de depozitare a deşeurilor nucleare. Experţii nucleari monitorizează îndeaproape situaţia şi spun că până acum nu s-a înregistrat o creştere a radioactivităţii.

Foto: france24.com

img22006152

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!