ro

 

Cultură
31 Octombrie, 2026 / 08:32
/ 01 Septembrie, 2022

O monografie dedicată lingvistei Maria Cosniceanu a fost lansată la Chișinău

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 1 sep. /MOLDPRES/. La Biblioteca municipală ”B. P. Hasdeu” din capitală a fost lansat ieri volumul „Maria Cosniceanu: în slujba numelui corect”, monografie bibliografică + CD + versiune electronică, dedicată reputatei lingviste, doctor în filologie, care a activat întreaga viață la Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei. Autori-alcătuitori – Elena Ungureanu și Zinaida Tâmbur, informează MOLDPRES.

Potrivit doctorului habilitat în filologie Elena Ungureanu, cartea dispune de versiune tipărită și de versiune electronică (postată pe platforma Hapes.hasdeu.md și pe Zenodo.org). Fiecare exemplar este însoțit de un CD pe care sunt înregistrate peste 80 de înregistrări audio (Casa Radio). Volumul cuprinde: notă asupra lucrării; tabel cronologic, studii dedicate, studii ale cercetătoarei, un interviu de ultimă oră bogat ilustrat, o bibliografie completă (cca 800 de titluri), 4 indexuri auxiliare. Cartea are 200 de pagini.

Pe marginea volumului s-au pronunțat Mariana Harjevschi, director general al Bibliotecii municipale ”B. P. Hasdeu”, Lidia Kulikovski, director adjunct al instituției, Viorica Răileanu, Gheorghe Budeanu, Vasile Șoimaru, editoarea Marcela Mardare, Cecilia Melniciuc, protoiereul Ioan Ciuntu ș.a.

Prezentă la eveniment, lingvista Maria Cosniceanu a mulțumit instituției și autoarelor acestei bibliografii, doctor habilitat Elena Ungureanu și Zinaida Tâmbur. Ea a rememorat cele mai importante colaborări cu Radio Moldova, cu ziarul ”Timpul”, SA Registru, revista Natura și diferiți intelectuali. De asemenea, Maria Cosniceanu a menționat că antroponimele au fost și sunt marea sa pasiune, o temă de cercetare sugerată de academicianul Nicolae Corlăteanu. O cercetare cale de o viață.

Maria Cosniceanu s-a născut pe 4 februarie 1935 în satul Temeleuţi, judeţul Soroca. După absolvirea Universităţii de Stat din Moldova, timp de un an a lucrat la Şcoala medie din Costeşti, Hânceşti. În 1958 este angajată la Institutul de Limbă și Literatură al Filialei Moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe a URSS (actualmente - Institutul de Filologie al AŞM) şi a parcurs mai multe trepte ale ierarhiei ştiinţifice, până la cea de cercetător ştiinţific coordonator. În anii 1964-1967, sub conducerea academicianului Nicolae Corlăteanu şi-a făcut doctorantura la AŞM şi în 1971 a susţinut teza de doctor în filologie, consacrată studierii antroponimiei naţionale. Din anul 1970 a participat la emisiuni radiofonice și televizate, susținând rubrici speciale de lingvistică - ”În lumea cuvintelor”, ”Dulce grai”, ”Grai matern”, ”Logos”.  

Editorial, debutează în 1964 cu lucrarea „Nume de persoană” (în colaborare cu Anatol Eremia) - primul îndreptar antroponimic din R. Moldova, reeditat în 1968 şi în 1974. În 1973 apare lucrarea monografică „Studiu asupra numelor de persoană”, urmată de două cărţi de popularizare a antroponimiei ca domeniu al ştiinţei şi ca patrimoniu naţional. Odată cu proclamarea limbii române ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină, Maria Cosniceanu a întocmit şi editat „Dicţionarul cu prenume şi nume de familie” - o lucrare de căpătâi, care, într-un singur deceniu, a cunoscut trei ediţii (1991, 1993 şi 1999). În 2000 Maria Cosniceanu a fost distinsă cu medalia „Meritul Civic” şi în 2010 cu medalia AŞM „Dimitrie Cantemir”.


 
Ultimele Știri
/ 21 Octombrie, 2026

FOTO // „Zilele Liedului Basarabean”, la prima ediție: muzica vocală a compozitorilor moldoveni, promovată în trei localități

/ 21 Octombrie, 2026

Experți greci instruiesc specialiștii din Moldova în valorificarea patrimoniului arheologic și utilizarea inteligenței artificiale

/ 20 Octombrie, 2026

Închisoare și amenzi de până la 125.000 de lei pentru comercializarea tezelor. MEC propune modificarea legislației

/ 20 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, poetul care a devenit un simbol al renașterii naționale

/ 20 Octombrie, 2026

FOTO // Romanul „Costul vieților noastre”, de Liuba Rusnac, lansat la Ambasada Republicii Moldova de la Viena

/ 19 Octombrie, 2026

Protejarea patrimoniului cultural mobil, discutată la lansarea celei de-a III-a ediții a programului de microcalificare

/ 19 Octombrie, 2026

FOTO // Săptămâna Limbii Italiene în Lume s-a deschis la Chișinău. Ambasadorul Italiei: „Între noi există o legătură bazată pe sensibilitate culturală”

/ 19 Octombrie, 2026

FOTO // Spectacolul „Richard al III-lea” de la Chișinău, pe scena Festivalului Dimitria din Salonic

/ 19 Octombrie, 2026

Poziția Republicii Moldova în negocierile cu UE privind cultura și patrimoniul, supusă consultărilor publice

/ 16 Octombrie, 2026

Săptămâna Limbii Italiene începe la Chișinău

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii

/ 16 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul „Alexie Mateevici” a prezentat spectacolul „Jubileul” pentru diaspora din Torino și Milano