ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

De la începutul anului, Serviciul Fiscal a încasat 35,3 miliarde de lei

10:09 | 02.09.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 2 sep. /MOLDPRES/. Încasările la Bugetul Public Național administrate de Serviciul Fiscal de Stat (SFS) au constituit 35,3 miliarde de lei (circa 1,8 mlrd de euro), în opt luni ale anului 2022, ceea ce denotă o creștere de 5370,0 milioane de lei sau cu 17,9% în raport cu perioada similară a anului precedent, transmite MOLDPRES.

Potrivit SFS, în anul 2022, la Bugetul de stat s-au încasat 15,4 miliarde de lei, ceea ce constituie cu 2844,4 milioane de lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, sau o creștere de 22,7%. 

„La Bugetele locale s-au înregistrat încasări în sumă de circa 3,8 miliarde de lei, ceea ce reprezintă cu 485,5 milioane de lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent sau cu 14,6%. De asemenea, la Bugetul asigurărilor sociale de stat în perioada menționată, s-au încasat 12,1 miliarde de lei, ceea ce constituie cu circa 1550,5 milioane de lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o creștere de 14,7%”, indică Serviciul Fiscal.      

Totodată, la Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat patru miliarde de lei, ceea ce constituie cu 490,5 milioane de lei mai mult în comparație cu perioada similară a anului 2021 sau cu 13,8%.

Foto simbol 

img22006554

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!