Sistemul de asigurare cu apă din oraşul Glodeni va fi modernizat
Chişinău, 9 sep. /MOLDPRES/. Până la finele anului viitor, în orașul Glodeni urmează să fie efectuate lucrări de construcție-montaj a unei noi stații de epurare, de renovare a stației de pompare a apelor uzate și de montare a 3 km de rețele de canalizare, transmite MOLDPRES.
„Circa 19 mii de locuitori ai orașului Glodeni și satelor Hâjdieni, Danu și Dușmani vor beneficia de servicii de sanitație de calitate. Aceleași servicii vor fi oferite pentru 561 de agenți economici și 25 de instituții publice din localitățile menționate. Beneficiarii acestei investiții susțin că, în urma realizării proiectului, la Glodeni vor fi create 12 locuri noi de muncă”, indică Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord.
Valoarea contractului de antrepriză constituie 18,44 de milioane de lei (circa un milion de euro), din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL). Contribuția Consiliului raional și Primăriei orașului Glodeni este de 10% din suma alocată.
În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării șase noi proiecte de aprovizionare cu apă și sanitație (AAS), dintre care un proiect presupune elaborarea unui studiu de prefezabilitate ce vizează 33 de localități din raioanele Dondușeni, Soroca și Ocnița. Una dintre cele șase măsuri investiționale în domeniul AAS se referă la proiectul „Sisteme de sanitație moderne pentru cetățenii raionului Glodeni”, depus de Consiliul raional în cadrul Apelului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023.
Foto: ADR Nord
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Take Home from Moldova – cadouri autentice şi amintiri din Moldova
VIDEO // Artefacte arheologice din epoca romană și evul mediu timpuriu vor fi expuse la Muzeul din Tartaul
FOTO // Destinațiile turistice din nordul Republicii Moldova, puse în valoare prin turul „Inima Moldovei”
Cotații în creștere pentru euro și dolar anunțate de BNM la sfârșit de săptămână
FOTO // Aparatul de zbor care a explodat la Briceni avea componente marcate „ГЕРАНЬ 4”, anunță poliția
Agenda evenimentelor, vineri, 25 septembrie
Avansarea parcursului european al Republicii Moldova, discutată de Premierul Vasile Tofan și Premierul Irlandei, Micheál Martin
SUA și Iranul discută la New York o posibilă înțelegere pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Temperaturi de până la 23 de grade, prognozate pentru ziua vineri
Consiliul Electoral al Găgăuziei a recepționat documentele pentru înregistrarea unui candidat la funcția de bașcan
Moldova vrea să diversifice importurile de gaze și produse petroliere din Azerbaidjan
China și Moldova pregătesc noi proiecte de cooperare. Ambasadoarea Dong Zhihua: „Suntem pregătiți să aprofundăm relațiile”
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 24 septembrie 2026
VIDEO // Republica Moldova a realizat 95 la sută din acțiunile planificate până la această etapă în Planul de Creștere. Alexei Buzu: „Este cel mai ambițios program de transformare a economiei”
VIDEO // Medicamentele esențiale care lipsesc din piață ar putea fi importate temporar fără autorizare
Poliția avertizează: nu vă apropiați de dronele căzute sau de fragmentele acestora
Guvernul promite transparență maximă privind achizițiile de gaze: „Vom analiza orice variantă legală și sigură care poate aduce prețuri mai mici pentru cetățeni”
Fragmente ale unei drone, depistate în extravilanul localității Briceni
Modernizarea sistemului statistic și utilizarea datelor geospațiale, discutate la Chișinău