ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Maia Sandu a avut, în ultima zi de aflare la ONU, o serie de întrevederi bilaterale

21:46 | 23.09.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 sep. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut, în ultima zi de aflare la cea de-a 77-a Adunare Generală a ONU, la New York, mai multe întrevederi bilaterale, relatează MOLDPRES.

Serviciul prezidențial de presă a comunicat că șefa statului a discutat cu Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre dificultățile economice cauzate de războiul din Ucraina și despre criza energetică ce afectează întregul continent. Maia Sandu a subliniat că țara noastră contează pe sprijinul partenerilor europeni mai ales în această perioadă complicată, marcată de criza energetică și de creșterea considerabilă a prețurilor de consum.

Cu Președintele Finlandei, Sauli Ninist, discuțiile au vizat cooperarea în domeniul securității regionale, consecințele războiului din Ucraina pentru regiune și măsurile necesare pentru gestionarea eficientă a crizei umanitare provocate de acesta. De asemenea, cei doi lideri au vorbit despre reformele ambițioase pe care Moldova s-a angajat să le realizeze pentru o integrare accelerată în Uniunea Europeană.

La întrevederea cu Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, s-a pus accent pe procesul de reforme din țara noastră și pe sprijinul necesar pentru a combate amenințările de securitate și a diminua consecințele războiului. Șefa statului a menționat situația economia dificilă din țară, amplificată de criza energetică, și eforturile făcute pentru a susține cetățenii în sezonul rece. La fel, cei doi lideri au vorbit despre posibilitățile de cooperare în diverse domenii de interes comun.

Foto: Președinție

img22007214

img22007214

img22007214

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!