ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Chișinăul a solicitat Tiraspolului producerea unui volum de energie cât mai mare pentru malul drept al Nistrului

16:05 | 02.12.2022 Categorie: Politică

Chişinău, 2 dec. /MOLDPRES/. Chișinăul a solicitat Tiraspolului producerea unui volum de curent electric cât mai mare pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului. Declarația a fost făcută astăzi de către viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian, după întrevederea de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, la Chișinău, transmite MOLDPRES.

În cadrul unui briefing de presă, oficialul a subliniat că grupurile responsabile de sectorul energetic și-au încheiat recent negocierile. „Pentru noi este important să fie stabilit un preț pentru energie cât mai mic, astfel încât cetățenii și întreprinderile să poată face față facturilor. Chișinăul a venit cu cinci propuneri. În următoarele zile vor avea loc discuții suplimentare. Totuși, avem așteptări moderate din partea Tiraspolului”, a spus Oleg Serebrian.

Totodată, potrivit vicepremierului pentru reintegrare, în cadrul întrevederii, s-a discutat despre stabilitatea rețelelor energetice în contextul deconectărilor avariate. „Rețele electrice nu pot fi supuse unor șocuri repetate prea puternice, întrucât gradul de uzură al infrastructurii energetice de pe ambele maluri, pe alocuri, este destul de mare”, a menționat Oleg Serebrian.

În cursul reuniunii s-a discutat și despre libertatea de circulație, importul de medicamente în regiunea transnistreană și dinamizarea procesului de negocieri.

Până la finele anului curent, reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană urmează să desfășoare încă o rundă de negocieri, întrucât pe 31 decembrie expiră mai multe înțelegeri aprobate anterior, printre care accesul fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile agricole. 

img22009249

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!