ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a vizitat satul Chiștelnița din raionul Telenești

17:41 | 02.12.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 2 dec. /MOLDPRES/. În cadrul vizitei de lucru în raionul Telenești, prim-ministrul Natalia Gavrilița a mers în satul Chiștelnița, unde a avut o întrevedere cu primarul din localitate, Constantin Ciobanu, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Discuțiile au vizat proiectele de modernizare a infrastructurii și renovare a Casei de Cultură, implementate cu sprijinul Executivului și al partenerilor de dezvoltare. În procesul de renovare a Casei de Cultură s-au implicat și sătenii stabiliți peste hotare, care au acumulat fonduri necesare în acest sens. Astfel, au fost efectuate lucrări de reparație în interiorul edificiului, s-a renovat scena și sistemul de electricitate. De asemenea, din resursele financiare ale Primăriei Chiștelnița, au fost instalate baterii solare cu o capacitate de 20 KW.

Un alt proiect, care urmează a fi realizat prin intermediul Programului „Satul European” vizează amenajarea parcului central din localitate - va fi instalat pavajul pentru căile pietonale, amenajată o parcare, instalate 20 de bănci, 30 de tomberoane și efectuate lucrări de înverzire a teritoriului. Costul total al proiectului constituie cca 1,1 milioane de lei. Totodată, prin intermediul Asociației Băștinașilor din satul Chiștelnița va fi construit un teren de joacă pentru copii.

„Mă bucur să văd atâtea proiecte frumoase, inițiate în Chiștelnița. Sunteți un exemplu și o dovadă a faptului că se pot face lucruri frumoase în localitate, cu voință și manifestarea spiritului civic. Mă bucur și pentru faptul că a ajuns „Satul European” aici și cu această ocazie îndemn și celelalte localități să folosească oportunitățile pe care le oferă Guvernul pentru modernizarea regională. Vom veni curând cu un pachet de sprijin suplimentar pentru localitățile care vor decide să se amalgameze voluntar și vă îndemn să examinați aceste oportunități”, a menționat prim-ministrul Natalia Gavrilița. 

Satul Chiștelnița din raionul Telenești este membru al Asociației GAL „Trei Coline”, cofinanțat de către USAID și Polish Aid. Sediul Asociației se află în incinta Casei de Cultură.

Foto: Guvern 

img22009257

img22009257

img22009257

img22009257

img22009257

img22009257

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!