ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Maia Sandu a participat la Gala studenților originari din Republica Moldova

22:46 | 21.12.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 21 dec. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a salutat în această seară pe tinerii reuniți la Gala studenților originari din Republica Moldova, eveniment care celebrează absolvenții moldoveni ai universităților din străinătate, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

„M-am bucurat să văd zeci de tineri talentați și harnici adunați în aceeași sală, pe care i-am felicitat pentru rezultatele academice excelente”, a spus șefa statului.

În mesajul său, președintele Maia Sandu i-a îndemnat pe tineri ca, după absolvire, să caute posibilități de dezvoltare profesională acasă.

„I-am invitat pe absolvenții noștri să caute oportunități de angajare și realizare profesională în Moldova, folosind stagiile, programele de finanțare a unei afaceri sau ofertele de muncă din țară - așa cum au făcut, acum câțiva ani, alți tineri, astăzi parlamentari, miniștri sau antreprenori de succes”, a menționat șefa statului.

Maia Sandu a mai spus că oportunitățile pentru tineri vor spori odată cu avansarea pe calea integrării europene, iar noi avem acum ocazia să punem umărul la schimbarea în bine în țara noastră. „Putem reuși împreună!”, a conchis șefa statului.

Foto: Președinție

img22009832

img22009832

img22009832

img22009832

img22009832

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!