ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Drumarii au intervenit pe trasee pentru combaterea lunecușului

12:26 | 09.01.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 9 ian. /MOLDPRES/. În urma ninsorii de noaptea trecută, drumarii au intervenit pe traseele din țară pentru combaterea lunecușului. În prezent, accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată în condiții de iarnă pe toată rețeaua de artere naționale, transmite MOLDPRES.

De intervenția drumarilor a fost nevoie în Bălți, Dondușeni, Edineț, Ocnița, Orhei, Telenești, Călărași, Strășeni, Căușeni, Cimișlia, Ștefan Vodă și Comrat. În combaterea lunecușului și înzăpezirii au fost implicați 83 de muncitori și 79 de unități de tehnică specializate, fiind distribuite 1030,3 tone de material antiderapant.

În context, Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătorii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului circulației rutiere care țin de echiparea autovehiculelor cu pneuri corespunzătoare și adaptarea regimului de viteză la condițiile de circulație pe timp de iarnă.

Pentru marți, 10 ianuarie, meteorologii prognozează precipitații slabe în toată țara și maxime termice de 7 grade Celsius, ziua, și minus 3 grade, noaptea. 

img23000114

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!