ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Natalia Gavrilița a vizitat Gimnaziul din satul Izvoare, raionul Fălești

14:30 | 13.01.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 ian. /MOLDPRES/. O donație de cărți, tablete și laptopuri a fost făcută astăzi în cadrul vizitei prim-ministrului Natalia Gavrilița la Gimnaziul din satul Izvoare, raionul Fălești, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Donația de tehnică a fost posibilă grație Ministerului Educației, iar cele câteva sute de cărți, care vor ajunge pe rafturile bibliotecii din instituția educațională, au fost colectate în cursul Campaniei „Biblioteca de sub brad”, lansată de Guvern. 

„Să știți că am văzut un mare interes din partea instituțiilor publice și private, a cetățenilor, a demnitarilor de stat de a contribui la această campanie, pentru ca să cultivăm împreună dragostea pentru carte a tinerii generații”, a punctat prim-ministrul.

Șefa Executivului a discutat cu profesorii și efectivul primăriei despre necesitățile și impedimentele pe care le întâmpină angajații Gimnaziului. Una dintre problemele menționate este deficitul resurselor financiare pe care îl resimt instituțiile ce funcționează în regim de autogestiune financiar-economică. În acest context, Natalia Gavrilița a remarcat că Guvernul va continua măsurile de  reformare și consolidare a sistemului de învățământ la toate nivelurile.

„Cunoașteți că în acest an am majorat cu 1300 de lei salariile tuturor bugetarilor, inclusiv ale cadrelor didactice. Am identificat resurse și am mobilizat partenerii externi pentru ca să oferim această creștere și instituțiilor care se află la autofinanțare. Am lansat o amplă reformă în domeniul învățământului superior și vom continua să venim cu reforme în acest domeniu, pentru ca elevii și studenții din Republica Moldova să aleagă să învețe aici, acasă”, a mai declarat Natalia Gavrilița.

Directoarea Gimnaziului, Nadejda Rotari, a mulțumit membrilor Guvernului pentru contribuția oferită și a menționat că o dotare mai bună a instituției va contribui la creșterea nivelului de calitate al procesului educațional. 

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a subliniat că instituțiile școlare vor putea accesa resurse financiare în următoarea rundă a Programului „Satul European”, ceea ce va permite o mai bună dotare și modernizare a lor. 

La Gimnaziului din satul Izvoare, raionul Fălești, activează 18 cadre didactice și își desfășoară activitatea educațională 127 de copii.

Foto: Guvern

img23000239

img23000239

img23000239

img23000239

img23000239

img23000239

img23000239

img23000239

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!