Deputați din R. Moldova și România se vor întruni într-o ședință comună
Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. În perioada 19-22 ianuarie, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României organizează în județul Argeș o ședință comună cu comisia omoloagă din Parlamentul Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.
Potrivit unui comunicat plasat pe site-ul Senatului României, ședința vine drept răspuns la întrevederile pe care acestea le-au avut la Chișinău, Republica Moldova, și la Iași, în continuarea dialogului politic parlamentar dintre membrii comisiilor juridice deschis în anul 2022.
Programul ședinței prevede întâlniri cu membrii Comisiei juridice, numiri și imunități, conduse de Olesea Stamate, precum și o ședință la care sunt invitați profesioniști din mediul juridic.
Reuniunea comisiilor care va avea loc la Pitești, județul Argeș, și se înscrie în demersul de colaborare instituțională între România și Republica Moldova.
Republica Moldova și Bulgaria își consolidează cooperarea în economie, energie și securitate
Premierul Vasile Tofan: „Doar în luna august am avut 17 drone care au lovit teritoriul nostru. Este un lucru extrem de îngrijorător”
Ministerul Sănătății va avea un nou secretar de stat
Agenția Moldsilva și Inspectoratul Național de Probațiune au rămas fără directori
Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Amenințarea Rusiei nu este o sperietoare și nu este propagandă. Este o realitate zilnică”
MAE condamnă atacurile rusești asupra Ucrainei. „Acțiunile militare desfășurate în imediata vecinătate a țării noastre reprezintă un risc direct pentru securitatea Republicii Moldova”
Vicepremierul Mihai Popșoi va efectua o vizită oficială în Bulgaria
CEC inițiază modificarea mai multor acte normative pentru alegerile din Găgăuzia
Republica Moldova va denunța Acordul privind cooperarea statelor membre ale CSI în combaterea traficului de ființe umane
Peste 200 de milioane de lei, alocate pentru locuitorii din regiunea transnistreană. Vicepremierul Valeriu Chiveri: Afirmațiile Tiraspolului sunt o „denaturare conștientă a realității”
Deputatul Alexandr Stoianoglo va candida independent la funcția de bașcan al Găgăuziei
VIDEO // Guvernul va pregăti măsuri pentru simplificarea activității micilor producători. Vasile Tofan: „Statul trebuie să fie un partener pentru cei care muncesc acasă”
FOTO // Deputați francezi, în vizită la Parlamentul de la Chișinău. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării și sprijinirea parcursului european
Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu parlamentarii lituanieni. Sprijinul pentru parcursul european și colaborarea în domeniul securității, pe agendă
Acces mai larg la informațiile cadastrale și reguli noi pentru reparcelarea terenurilor. Proiectul, aprobat în prima lectură
Adrian Băluțel preia funcția de copreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – UE. Parlamentul a modificat componența delegațiilor
Marcel Spatari a preluat conducerea Comisiei pentru economie, buget și finanțe, iar Adrian Băluțel – pe cea a Comisiei pentru integrare europeană
Cum vor fi selectați viitorii judecători ai Curții Constituționale. Parlamentul schimbă regulile
Modificări în componența nominală a delegațiilor Parlamentului la organizațiile internaționale și a grupurilor de prietenie
Plantațiile horticole vor putea fi recunoscute mai devreme ca fiind pe rod, iar Oficiul Horticol ar putea fi eliminat din lege
Procedura de desemnare a candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale, mai transparentă
Parlamentul a aprobat proiectul de lege privind extinderea accesului la informațiile cadastrale și reglementarea reparcelării terenurilor
Republica Moldova și Austria își consolidează cooperarea economică: comisia interguvernamentală, reunită la Viena
Reguli mai clare privind intrarea pe rod a plantațiilor horticole
Dispozitivele medicale vor putea fi înregistrate printr-o procedură simplificată și digitalizată
Parlamentul a votat în prima lectură un amplu pachet de modificări fiscale și vamale. Ce prevede proiectul
Premierul Vasile Tofan a discutat cu reprezentanta permanentă a FMI despre prioritățile fiscal-bugetare și reformele economice
FOTO // Podul peste Răut și pasajul peste calea ferată de pe R6, redeschise circulației la Bălți
Decada Valorilor Naționale: elevii pot participa la două concursuri republicane lansate de MEC
Linia feroviară Iași–Ungheni va fi reabilitată și electrificată. CFM anunță achiziția serviciilor