ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Alte trei sate din raionul Edineț și-au modernizat infrastructura prin Programul „Satul European”

18:19 | 18.01.2023 Categorie: Regiuni

Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. Centrul sportiv din localitatea Viișoara, raionul Edineț, a fost reconstruit și dotat cu mijloace sportive moderne. Proiectul a fost inclus în Programul național „Satul European” și pentru implementarea acestuia au fost alocate 1,1 milioane de lei (55 mii de euro) din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, transmite MOLDPRES.

După renovare, de facilitățile Centrului sportiv, cu o suprafață de 320 de m2, se vor bucura circa 300 de beneficiari direcți, care vor avea condiții mai bune pentru activitățile sportive.

Un alt proiect din cadrul Programului „Satul European” a fost finalizat în satul Buzdugeni, raionul Edineț. Grație acestuia, membrii Ansamblului Folcloric „Opincuța” beneficiază de vestimentație tradițională. Mai exact, au fost achiziționate 24 de seturi de costume naționale, inclusiv opinci. Costul acestora este de peste 100 mii de lei.

În același timp, biblioteca gimnaziului din satul Gordinești, raionul Edineț, a fost dotată cu mobilier și mijloace multimedia, care vor contribui la formarea și dezvoltarea abilităților digitale pentru 330 de elevi, profesori dar și pentru populația din comunitate. Valoarea financiară a proiectului este de peste 400 mii de lei.

Potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), raionul Edineț beneficiază de 14 proiecte de dezvoltare locală în cadrul Programului Național „Satul European”. Valoarea totală a acestora se ridică la aproximativ 40 milioane de lei, din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

„Satul European” este cel mai ambițios program de dezvoltare a localităților și cuprinde 490 de proiecte, dintre care 54 au fost finalizate cu succes.

Foto: ONDRL

img23000382

img23000382

img23000382

img23000382

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!