ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Dirijorul Nicolae Dohotaru își sărbătorește ziua de naștere

13:03 | 19.01.2023 Categorie: Cultură

Chişinău, 19 ian. /MOLDPRES/. Cunoscutul muzician Nicolae Dohotaru, director și dirijor al Teatrului Național de Operă  și Balet ”Maria Bieșu”, Artist al Poporului, își sărbătorește astăzi ziua de naștere, notează MOLDPRES.

S-a născut în 1959, în satul Țâplești, raionul Sângerei. În 1982 a absolvit Conservatorul de Stat „G. Musicescu”, clasa dirijorului Anatolie Ulanov, iar în 1982-1984 a fost stagiar la profesorul Isai Alterman din Chișinău. În 1984-1986 a fost aspirant la Institutul Culturii din Moscova, specialitatea Dirijat orchestră, în clasa profesorului Kirill Tihonov, și în perioada 1986-1987 - stagiar la dirijorul Ovidiu Bălan în România.

Din 1988 a fost conferențiar și șef al Catedrei „Dirijat orchestră” la Institutul de Stat al Artelor din Moldova. Paralel, este angajat la Conservatorul de Stat și la Opera Națională. În 2011-2013 a activat în calitate de dirijor al Orchestrei simfonice din Antalya, Turcia. Din 1990, cu mici întreruperi, a deținut funcția de dirijor la Teatrul Național de Operă şi Balet, iar în prezent este director artistic și dirijor la aceeași instituție.

Nicolae Dohotaru a efectuat turnee în Elveția, Germania, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Qatar, România, Rusia, Spania, Thailanda, Ucraina ș.a. A colaborat cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale "S. Lunchevici", teatrele de operă din Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Constanța (România), cu Teatrul de Operă și Balet din Odesa (Ucraina) și Compania „Opera and Ballet International” din Marea Britanie.

În 1994 Nicolae Dohotaru a devenit Maestru în Artă, iar în 2011 - Artist al Poporului. Este deținător al ordinului ”Gloria Muncii”.

img23000413

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!