ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul pentru reintegrare a început o vizită de lucru în Georgia

08:24 | 31.01.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 31 ian. /MOLDPRES/. Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian, aflat în vizită de lucru la Tbilisi, a avut ieri o întrevedere cu Tea Akhvlediani, ministrul de Stat al Georgiei pentru Reconciliere și Egalitate Civică, cu Zurab Azarashvili, ministrul pentru Persoanele Intern Strămutate din teritoriile ocupate, Muncii, Sănătății și Afacerilor Sociale al Georgiei și cu Tibor Kozma, șef al Misiunii de monitorizare a Uniunii Europene în Georgia, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

Discuțiile cu oficialii de la Tbilisi s-au axat pe relațiile de cooperare în plan bilateral, agenda de reforme implementate de autoritățile de la Chișinău și Tbilisi, fiind trecute în revistă eforturile susținute ale Republicii Moldova în vederea reglementării conflictului transnistrean pe cale pașnică și alte aspecte de interes reciproc.

O atenție specială a fost acordată contextului regional de securitate și managementului riscurilor și vulnerabilităților curente, cu precădere legate de războiul din Ucraina și măsurile de sprijin acordate refugiaților ucraineni, precum și necesitatea de a continua dialogul interinstituțional pe aspecte ce țin de reglementarea pașnică și durabilă a conflictelor de pe teritoriile Republicii Moldova și Georgiei. 

Delegația moldovenească condusă de vicepremierul Oleg Serebrian, a efectuat o vizită în localitate Odzisi, în proximitatea „Liniei de Contact” cu teritoriile ocupate/necontrolate de Tbilisi și s-a familiarizat îndeaproape cu activitatea Misiunii civile de monitorizare a Uniunii Europene în Georgia și alte bune practici în domeniu. 

Chișinăul s-a arătat interesat și de procesul gestionării problemei persoanelor intern strămutate din teritoriile ocupate/necontrolate ale Georgiei, practicile de acomodare, politicile sociale/programele de sprijin aplicate de Guvern față de aceștia.

Părțile au convenit să continue interacțiunea activă, cu realizarea schimbului de bune practici în domeniul politicilor de reintegrare a teritoriilor necontrolate și identificarea modalităților de sprijin reciproc în această privință.

Vizita vicepremierului Serebrian la Tbilisi are loc la invitația dnei Tea Akhvlediani, ministrul de Stat al Georgiei pentru Reconciliere și Egalitate Civică și se desfășoară în perioada 30-31 ianuarie. Din componența delegației de la Chișinău mai fac parte secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene Ruslan Bolbocean și șeful adjunct al Biroului politici de reintegrare Eugen Cara.

Foto: Biroul politici de reintegrare

img23000731

img23000731

img23000731

img23000731

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!