ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Viceprim-ministrul Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu Ambasadorul Chinei, Yan Wenbin

18:19 | 02.02.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 2 feb. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău, Yan Wenbin, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare. 

Cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii despre situația geopolitică actuală din regiunea Mării Negre și despre efectele războiului din Ucraina asupra securității regionale și globale. O atenție aparte a fost acordată dosarului transnistrean. Vicepremierul Serebrian a făcut o prezentare a dinamicii în dialogul dintre Chișinău și Tiraspol, a măsurilor de sprijin oferite de către autoritățile Republicii Moldova pentru cetățenii săi din raioanele de est ale țării. Au fost scoase în evidență cele mai actuale probleme care persistă în procesul de negocieri. Viceprim-ministrul pentru reintegrare a reiterat determinarea Chișinăului de a soluționa conflictul transnistrean pe cale pașnică, infirmând mesajele alarmiste venite în ultima vreme dinspre Tiraspol. S-a menționat, de asemenea, că prevederile legale privind combaterea separatismului, adoptate azi de Legislativul de la Chișinău, nu vor fi în niciun caz un impediment în calea continuării dialogului privind soluționarea problemei raioanelor de est ale țării. Referitor la formatul de negocieri, Oleg Serebrian a reiterat faptul, că pe durata războiului din Ucraina acesta va rămâne inoperabil. 

La rândul său, ambasadorul Yan Wenbin a reconfirmat sprijinul Chinei în vederea refacerii integrității teritoriale a Republicii Moldova.

Foto: Biroul politici de reintegrare

img23000855

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!