ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Membrii CSP susțin că valabilitatea mandatelor lor a fost extinsă prin lege

17:37 | 03.02.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 3 feb. /MOLDPRES/. Membrii Consiliului Superior al Procurorilor au venit astăzi cu precizări privind valabilitatea mandatelor lor după ce au apărut mai multe afirmații precum că aceștia au mandate expirate, comunică MOLDPRES.

Într-un comunicat semnat de cinci membri CSP se spune că „mandatul actualei componențe a CSP a fost reglementat prin Legea nr.26 din 10.03.2022 privind unele măsuri aferente selectării candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor, care în art. 15, alineatul (11) a stabilit expres: prin derogare mandatele membrilor CSP, cu excepția mandatelor membrilor de drept, se prelungesc, prin extindere, până la ocuparea funcției de către succesorii de competență”.

“Având în vedere multiplele discuții din spațiul public despre mandatul pretins „expirat” al membrilor CSP, considerăm necesar să intervenim cu precizări, pentru a exclude inducerea în eroare a societății. Inițiativa adoptării acestei legi a aparținut Ministerului Justiției, iar actul a fost aprobat cu votul majorității parlamentare și reprezintă expresia de voință a legiuitorului. Reiterăm că valabilitatea mandatelor membrilor CSP a fost extinsă prin lege, fapt care exclude orice speculații la acest subiect”, se arată în comunicat.

Cei cinci membri CSP susțin că anterior au fost inițiate procedurile de organizare a Adunării generale a procurorilor, însă “au intervenit circumstanțe obiective și nu a fost posibilă desfășurarea acesteia și ulterior, după intrarea în vigoare a legii și demararea procedurilor de evaluare a candidaților în organele de auto-administrare, este evident că alegerea noilor membri în CSP va fi posibilă doar după încheierea acestor verificări”.

Foto simbol

img23000880

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!