ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Responsabilii propun modificări în sistemul de măsurare a gazelor naturale

09:13 | 09.02.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 9 feb. /MOLDPRES/. Reprezentanți ai companiilor SA Energocom, SA Moldovagaz, Moldovatransgaz și Vestmoldtransgaz au discutat ieri despre tranziția sistemului de măsurare a gazelor naturale din metri cubi, unitate specifică spațiului ex-sovietic, la kWh - aplicabil pe piața europeană, transmite MOLDPRES.

În prezent, legislația prevede deja unitatea de măsură kWh. Procurările de gaze din ultimele luni au fost realizate la fel în această unitate de măsură, dar la consumatorii finali au ajuns facturile în metri cubi.

Conducerea SA Energocom a propus ca piața angro (de trading) să fie decuplată de cea de distribuție, după modelul ucrainean. Moldovagaz susține însă ideea unei abordări complexe, cu toată documentația, inclusiv facturile către consumatori, transcrise în ambele unități de măsură.

„Trebuie să înțelegem că piața Republicii Moldova nu este doar pentru Moldovagaz și Energocom, dar că sistemul de gaze va fi folosit și de alți traderi. De aceea urmează să ne ajustăm toate procedurile interne pentru a fi euroconformi”, a spus directorul interimar al SA Energocom, Victor Bînzari.

„De când SA Energocom procură gaze naturale non-rusești s-a confruntat zilnic cu proceduri de vămuire și de alt ordin, complicate din punct de vedere operațional. Clarificarea acestor proceduri vor aduce claritate și mai multă transparență în tranzacțiile derulate, vor minimaliza divergențele la predarea gazelor naturale între volumele procurate, transportate și nominalizate”, a precizat Energocom într-un comunicat de presă.

Sursa citată a mai anunțat că va fi sesizată autoritatea de reglementare din Ucraina pentru a face funcțional punctul de interconectare Oleksiivka, din nord, în direcția de ieșire spre țara vecină.

Foto: Energocom

img23001037

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!