ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Blocul energetic nr.2 de la Termoelectrica s-a deconectat

18:30 | 15.02.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 15 feb. /MOLDPRES/. Blocul energetic nr. 2 de la Termoelectrica S.A. s-a deconectat. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de astăzi, iar întreprinderea a dat asigurări că în prezent toți consumatorii sunt alimentați cu energie termică, transmite MOLDPRES.

Echipa Termoelectrica verifică cauza deconectării.

„Regimul hidraulic este în limitele prestabilite. Astfel, toți consumatorii sunt alimentați cu energie termică. Entitatea produce pentru moment 90 MWh, inclusiv 80 MWh la CET 2 Sursa 1”, a anunțat Termoelectrica într-un comunicat de presă.

Pe 4 februarie curent, a fost stopată activitatea blocului energetic nr.1 de la Termoelectrica pentru o perioadă de zece zile, pentru a efectua lucrări de mentenanță. Acesta a fost pus în funcțiune pe 13 februarie. Totodată, în luna noiembrie 2022 a avut loc oprirea avariată a blocului energetic nr. 3, acesta nefiind funcțional nici până în prezent.

Foto: Termoelectrica

img23001226

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!