ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Misiunea internațională a salvatorilor moldoveni în Turcia s-a încheiat

11:26 | 16.02.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 16 feb. /MOLDPRES/. Misiunea internațională a salvatorilor moldoveni în Turcia s-a încheiat. Echipa de intervenție se deplasează spre Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), echipa de căutare-salvare urbană urmează să ajungă în țară la sfârșitul săptămânii, estimativ pe 18 februarie.

„Autoritățile turcești le-au mulțumit salvatorilor moldoveni pentru curajul, devotamentul și sacrificiul depus în activitățile de căutare-salvare pe parcursul a șapte zile de misiune continuă”, se menționează într-un comunicat de presă al MAI.

Pe parcursul realizării misiunii internaționale, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au reușit să salveze un băiat de trei ani de sub ruinele unui bloc de locuit, unde se afla mai mult de patru zile. Tot specialiștii moldoveni, fiind în grupuri mixte cu salvatori din Ungaria, Mexic, Olanda și Turcia, au efectuat lucrări de evaluare a clădirilor și recuperare a cadavrelor.  

Echipa de salvatori moldoveni a pornit în misiunea internațională pe date de 6 februarie, pentru a acorda ajutor poporului turc. Aceasta a fost formată din 55 de salvatori, 12 autospeciale de intervenție complet autonome și cu doi câini de căutare.

Foto: MAI

img23001243

img23001243

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!