ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Trei rezoluții au fost adoptate de Adunarea Parlamentară Euronest

15:13 | 21.02.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 21 feb. /MOLDPRES/. În cadrul celei de-a 10-a sesiuni ordinare a Adunării Parlamentare Euronest au fost adoptate trei rezoluții. Despre aceasta au anunțat copreședinții AP Euronest, Ina Coșeru și Andrius Kubilius, la finalul evenimentului, comunică MOLDPRES.

Andrius Kubilius a menționat că, în premieră, Euronest își desfășoară lucrările în timpul unui război și atât de aproape de acesta. El a precizat că în cadrul sesiunii au fost discutate în special subiecte ce țin de geopolitica din regiune, propaganda, manipularea și au fost adoptate trei rezoluții ce vizează agresiunea Federației Ruse în Ucraina, parcursul european al Republicii Moldova, al Ucrainei și al Georgiei, precum și începutul procesului de negocieri al  Republicii Moldova și Ucrainei cu Uniunea Europeană, după obținerea statutului de țări candidate la aderarea cu UE.

Co-președintele Adunării Parlamentare Euronest, Ina Coșeru, a menționat că în timpul sesiunii a fost discutat și au fost formulate propuneri pentru viitorul Parteneriatului Estic. “Am discutat și despre provocările din regiune. La Chișinău au fost participanți din toate cele șase țări. Parteneriatul Estic trebuie regândit și recalibrat, după evoluțiile din Republica Moldova și Ucraina. Au fost discutate și subiecte ce țin de războiul hibrid, propagandă și manipulare. Trebuie să rămânem uniți în aceste vremuri grele”, a spus Coșeru.

Tot astăzi, eurodeputatul Siegfried Muresan a anunțat că Rezoluția privind importanța strategică a începerii negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Moldova a fost inițiată de Grupul Partidului Popular European și a fost adoptată de Adunarea Euronest cu 36 de voturi pentru, 0 împotrivă și 0 abținere.

„În textul rezoluției mai cerem și integrarea graduală a Republicii Moldova și Ucrainei în Piața Unică Europeană înainte de finalizarea negocierilor de aderare. Astfel, prin integrarea celor două țări la Piața Unică, cetățenii Ucrainei și Republicii Moldova vor simți mai repede o parte dintre beneficiile cele mai importante ale aderării propriu-zise la Uniunea Europeană, precum crearea de noi locuri de muncă stabile și bine plătite, atragerea de noi investitori europeni în cele două țări, creșterea exporturilor de produse moldovenești și ucrainene către Uniunea Europeană și acces mai facil, la prețuri mai mici, la produsele din UE. În același timp, considerăm că este important din punct de vedere strategic stabilirea unor termene clare pentru încheierea negocierilor de aderare cu țările candidate până cel târziu la sfârșitul actualului deceniu”, a scris Mureșan pe pagina sa. 

El a adăugat că rezoluția adoptată astăzi arată că „Parlamentul European și parlamentele din țările Vecinătății estice sunt unite în a sprijini aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE”. „Suntem cu toții de acord că integrarea europeană a Moldovei și Ucrainei înseamnă beneficii concrete pentru cetățenii celor două țări, dar și pentru cetățenii Uniunii Europene și ai tuturor țărilor din Vecinătatea estică”, a conchis Mureșan.

În jur de 100 de oficiali din țările Parteneriatului Estic și membri ai Parlamentului European au participat în săptămâna curentă la cea de-a 10-a sesiune a Adunării Parlamentare Euronest (AP Euronest), care s-a desfășurat la Chișinău.

img23001402

img23001402

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!