ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Creșterea eficienței luptei cu corupția de nivel înalt se află în atenția Guvernului

11:46 | 22.03.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 22 mar. /MOLDPRES/. Competențele Procuraturii Anticorupție (PA) și cele ale Centrului Național Anticorupție (CNA) vor fi delimitate la investigarea cauzelor de corupție de nivel înalt. Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Justiției, modificări la Codul de procedură penală, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Modificările urmăresc centrarea capacităților anumitor instituții pe corupția mare și au fost necesare ținând cont de faptul că, în prezent, atât CNA, cât și PA sunt supraîncărcate cu dosare de corupție mică.

Prin urmare, investigarea penală pentru corupția de nivel înalt va fi realizată de Procuratura Anticorupție, pe când CNA va investiga corupția sistemică. În același timp, corupția mică va fi investigată de către organul de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care va coopera, în acest sens, cu CNA.

Delimitarea clară a competențelor între autoritățile responsabile de investigarea cauzelor de corupție va asigura realizarea condiționalităților din Planul de acțiuni pentru implementarea măsurilor propuse de către Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a RM la UE, precum și a Memorandumului cu privire la politicile economice și financiare, încheiat cu FMI.

Foto: Guvern

img23002296

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!