Au fost făcute bilanțurile proiectului „Încadrarea tinerilor NEET în sistemul Afacerilor Interne”
Chişinău, 30 apr. /MOLDPRES/. Academia „Ştefan cel Mare” din capitală a găzduit evenimentul de bilanţ la care au fost trecute în revistă reuşitele proiectului „Încadrarea tinerilor NEET în sistemul Afacerilor Interne”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia, transmite MOLDPRES.
La eveniment au participat reprezentați ai organizației implementatoare „Fundaţia Est-Europeană”, ai Direcției coordonare asistență externă și managementul proiectelor a MAI, conducerea şi studenți ai Academiei „Ştefan cel Mare”.
Proiectul a fost lansat cu scopul promovării oportunităţilor de încadrare în sistemul educațional al MAI, iar ulterior şi în câmpul muncii a tinerilor NEET (tinerii care nu sunt încadrați în procesul educațional, angajați sau implicați în alte activități de instruire). Obiectivele instituţionale au ţinut de crearea condițiilor non-formale de socializare la Academia „Ștefan cel Mare” a MAI. Totodată, au fost create spaţii de odihnă și recreere în incinta căminului instituției, situat pe str. Sf. Vinere, 7.
Grupul țintă al proiectului sunt diferite categorii de beneficiari, subofițeri şi ofiţeri din subdiviziunile MAI, detaşaţi la cursurile de formare profesională precum şi studenţii Facultăţii drept, administraţie, ordine publică şi securitate civilă.
Proiectul „Încadrarea tinerilor NEET în sistemul Afacerilor Interne” are o valoare de 10 mii de euro.
Foto: Academia „Ştefan cel Mare”
Un procuror din Chișinău a fost eliberat din funcție după mai multe abateri disciplinare
Cerințele generale privind siguranța alimentelor vor fi stabilite printr-un nou proiect de lege
Reforma APL va consolida primăriile. Alexandru Iacub: „Nu putem lăsa pe nimeni în urmă. Mergem împreună înainte, pentru că este viitorul nostru comun”
Încă un procuror a promovat evaluarea externă după reevaluarea dosarului
FOTO // Comisara Europeană Hadja Lahbib a vizitat Echipa de Căutare și Salvare Urbană Moldova: demonstrație practică cu utilizarea echipamentelor oferite de UE
Asistentă socială din Chișinău, vizată într-un dosar de trafic de influență. Ar fi perceput lunar bani din indemnizația unei familii vulnerabile
Reguli noi pe Aeroportul Chișinău, în perioada tranzitului pelerinilor hasidici: acces permis doar pasagerilor, personalului aeroportuar și membrilor echipajelor aeronavelor
VIDEO // Un bărbat a fost arestat după ce ar fi vândut un permis de conducere ucrainean fals într-un parc din capitală
Un bărbat a fost condamnat la 8 luni de închisoare după ce a încălcat din nou ordonanța de protecție. Procurorii contestă suspendarea pedepsei
Noi măsuri pentru o justiție prietenoasă copiilor. Ministerul Justiției și UNICEF au semnat un nou plan pentru protejarea drepturilor copiilor în sistemul de justiție
Poliția a primit acces la sistemul de monitorizare electronică a agresorilor. Autoritățile pregătesc noi măsuri
Ambasadorul României, vizită la Portul Internațional Liber Giurgiulești: „O componentă importantă a integrării europene a Republicii Moldova”
Creștinii ortodocși de stil vechi marchează Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Un microbuz cu 20 de pasageri a derapat la Glodeni. Cinci persoane au fost rănite
După strâmtoarea Hormuz, alt coridor important de transport al petrolului din Orientul Mijlociu ar putea fi controlat de Iran prin aliații săi
O dronă a pătruns în Republica Moldova. Spațiul aerian a fost închis temporar
BTA: Planurile bugetare ale Bulgariei pentru 2027 combină consolidarea fiscală cu măsuri sociale și investiționale
UPDATE // Activitatea punctelor de trecere a frontierei din nordul țării a fost reluată
Aplicarea regimului fiscal național pentru mărfurile din regiunea transnistreană a intrat într-o nouă etapă
Cod galben de ploi puternice în mai multe regiuni ale țării
FOTO // Republica Moldova își promovează gastronomia și tradițiile la Paris
VIDEO // Aeroportul Chișinău, la limita capacității. Premierul Vasile Tofan cere începerea extinderii terminalului până în octombrie
Poliția de Frontieră aplică măsuri suplimentare în perioada tranzitului pelerinilor hasidici
Chișinăul își menține poziția privind retragerea trupelor ruse și demilitarizarea regiunii transnistrene
Volodimir Zelenski propune o întâlnire cu Putin la summitul G20 din Miami
Tudor Bratu, campion mondial universitar la haltere. Sportivul a stabilit un nou record FISU
Gala Festivalului „Te cânt, Patrie și Neam” va reuni 500 de artiști în scuarul Parlamentului. Din cauza prognozei meteo, concertul va începe la ora 16:00
Formatul 5+2 nu mai funcționează. Chișinăul mizează pe dialogul 1+1 cu Tiraspolul
Rusia a lovit un bloc de apartamente cu mai multe etaje din Odesa
Asociaţia Moldova Fruct propune un Registru al Livezii pentru evidență, trasabilitate și siguranța fructelor